tomita tomescu

sursa foto:  Inquam Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

Generalul Tomiță Tomescu, fost comandant NATO: ‘Nu vă gândiți cumva că Rusia poate să atace NATO fără ca NATO să știe. Ei n-au putut să ascundă un vapor cu grâu’

Generalul (r) Tomiță Tomescu, fost comandant al Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu, liniștește populația cu privire la o posibilă invazie a Rusiei în România.

Generalul Tomiță Tomescu a explicat că Federația Rusă nu are cum să atace NATO fără ca NATO să știe asta. Fostul șef al Comandamentului NATO de la Sibiu a punctat că avioanele de cercetare și alarmare îndepărtată ar observa imediat cum generalii ruși mută trupele.

Generalul (r) Tomiță Tomescu: „Ei n-au putut să ascundă un vapor cu grâu, d-apoi un proces de mobilizare”

„Noi, oricum, o să aflăm înainte. Nu vă gândiți cumva că Rusia poate să atace NATO fără ca NATO să știe. Păi, AWACS-urile (n.r. – sistemul aeroportat de avertizare și control) la ce folosesc? Păi, n-apucă generalii ruși să se gândească să mute trupele că AWACS-ul i-a văzut unde le-au mutat.

În plus, ca să ataci NATO, trebuie să declari mobilizare. Cum ascunzi tu mobilizarea la o armată de două milioane cât au rușii? Despre ce vorbim? Păi, ei n-au putut să ascundă un vapor cu grâu, d-apoi să ascunzi un proces de mobilizare. Haideți să fim serioși!”, a declarat, la Antena 3, generalul Tomescu.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare