Prin proiectul de OUG înregistrat de CES la 28 noiembrie, se pregăteşte să fie amânată intrarea în vigoare a acordării voucherelor de vacanţă conform reglementărilor stabilite prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
Aceste reglementări prevăd că valoarea unui voucher de vacanţă trebuie să fie cât un salariu minim brut, iar suma maximă se poate ridica la şase salarii minime. Măsurile ar trebui să se aplice de la începutul anului viitor, când este prevăzută o majorare a salariului minim brut, de la 1.900 de lei, cât este de la începutul acestui an, la 2.080 de lei, respectiv 2.350 de lei pentru salariaţii cu studii superioare şi cei cu peste 15 ani vechime.
De asemenea, prin acelaşi proiect de act normativ, Guvernul doreşte să amâne cu doi ani aplicarea unor măsuri privind indemnizaţia de vacanţă din Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor. Acestea prevăd că, începând cu data de 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, o indemnizaţie de vacanţă, iar valoarea anuală este cât un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic.
„Aplicarea, începând cu data de 01 ianuarie 2019, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, prin acordarea voucherelor de vacanţă cu un nivel maxim al sumei de şase salarii minime brute pe ţară garantate în plată pentru un angajat sau a dispoziţiilor Legii-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care salariaţii din sistemul bugetar beneficiază de o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi implicit a bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi a majorării salariului minim pe economie. În aceste condiţii, exigenţele menţinerii echilibrului bugetar pot impune sistarea acordării acestor drepturi, cu consecinţe negative, atât asupra drepturilor salariaţilor, cât şi asupra întregii industrii a turismului românesc. Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei, până la data de 31.12.2020, prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor OUG 8/2009 cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, reduce impactul negativ susmeţionat”, se scrie în Nota de fundamentare a proiectului de OUG menţionat.
Această motivare este făcută şi în preambulul proiectului de OUG menţionată, informează mediafax.ro
În schimb, instituţiile şi autorităţile publice pot acorda anual, în perioada 2019 - 31 decembrie 2020, indemnizaţii de vacanţă, sub formă vouchere, în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, conform proiectului OUG, publicat de CES.
„Impactul asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea voucherelor de vacanţă în perioada 1 ianuarie 2019 - 1 ianuarie 2020 este de circa 1,73 miliarde de lei (n.red. – aproximativ 368 de milioane de euro). Voucherele se vor acorda cu încadrarea în sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetele aprobate pe anii 2019 şi 2020, după caz”, se precizează în Nota de fundamentare citată.
Valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele nouă luni ale anului a fost de 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare faţă de cea de anul trecut, conform datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
CES a dat aviz favorabil acestor modificări, dar a atenţionat că în proiectul de OUG perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018 nu trebuie înlocuită cu 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2020, ci a doua perioadă trebuie să vină în prelungirea primeia, deoarece altfel se creează un „vid legislativ”, iar măsurile adoptate din prima perioadă, „în aplicarea prevederilor legale în vigoare, riscă să rămână fără temei legal”.
„De asemenea, se poate crea suspiciunea de retroactivitate a actului normativ, în forma modificată. Astfel, opinăm că aceste măsuri propuse ar trebui să facă obiectul unui articol distinct al prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau textul propus trebuie reformulat, după caz, în sensul prelungirii actualei perioade reglementate de lege. Subliniem că aceste aspecte se impun a fi analizate de către Ministerul Justiţiei care se va pronunţa în privinţa legalităţii lor, conform competenţelor care revin acestui minister”, au menţionat reprezentanţii CES.
Vezi și
S-a găsit ‘ușa’ secretă a lui Klaus Iohannis! Intrarea pe unde i-ar fi primit pe puciștii din PSD
Alertă! Toți românii care stau la casă și la bloc sunt vizați! Riscă amenzi usturătoare dacă nu fac asta
Lovitură fulgerătoare pentru Elena Udrea și Alina Bica! Victor Ciutacu a făcut o dezvăluire grea
Guvernul vrea să amâne majorarea voucherelor de vacanță! Care este motivul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



