Ilie Năstase a fost din nou prins conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice. Fostul tenismen a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere după ce poliţiştii rutieri din Capitală l-au depistat pe drumurile publice conducând băut.
Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii rutieri au oprit o maşină pentru control, în noaptea de joi spre vineri, pe o strada din Sectorul 1.
”Poliţiştii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, a arătat sursa citată.
Ilie Năstase a declarat, pentru Libertatea, că a fost oprit de poliţişti.
”Băusem două beri, dar în România nu ai voie nicio bere. Şi mi-au dat o amendă”, a afirmat el, adăugând că vrea să plece din România.
În mai 2018, Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţiştii, care i-au deschis dosar penal pentru că a condus sub influenţa alcoolului. După numai câteva ore, Năstase a fost din nou oprit de poliţişti în trafic, conducând un scuter, deşi avea permisul suspendat.
În iulie 2019, Năstase a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la nouă luni şi zece zile de închisoare cu amânare pentru refuzul de a-i fi recoltate probe biologice şi conducerea unui vehicul având acest drept suspendat, scrie news.ro
Ilie Năstase a comis-o din nou! Fostul tenismen a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins conducând băut
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



