Preţul gazelor din România va continua să fie mai mare decât cel de pe pieţele europene şi în primul trimestru al anului 2020, a afirmat Aura Săbăduş expert în domeniul gazelor în cadrul publicaţiei de profil ICIS Londra, în cadrul unei conferinţe de profil.
„Începând cu luna mai, preţul gazelor pe piaţa din România a fost mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale cu 9 euro pe MWh, în medie. Până şi preţul reglementat, cel care se doreşte a fi mic, populist, a fost mai mare decât cel de pe bursele europene,” a precizat Săbăduş, prezentă la conferinţa „Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului”, organizată de publicaţia Financial Intelligence.
Potrivit acesteia, tendinţa preţurilor va fi de scădere în Europa, odată cu punerea în funcţiune, în următoarea perioada, a mai multor terminale de gaze lichefiate. „Aceste gaze lichefiate vor pătrunde până inima Europei”, a arătat ea.
Expertul ICIS a mai spus că, pentru primul trimestru al anului viitor, preţul pe Bursa Română de Mărfuri este de 25 de euro pe MWh, iar, pentru bursele din Olanda şi Viena, cotaţiile sunt de circa 20 de euro pe MWh, de unde rezultă că gazele româneşti vor continua să fie mai scumpe şi în această iarnă cu circa 5 euro pe MWh, notează capital.ro
Important! Gazele continuă să fie mai scumpe în România decât în alte țări
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

06 noiEconomie
Nouă ediție Fidelis, din 6 noiembrie 2026. Dobânzile avantajoase pe care le oferă statul
Articole Similare

circa 2 ore în urmăSocial
900 de angajați vor pleca de la STB. Inclusiv vatmani și șoferi vor fi dați afară

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiSocial



