Cu puțin înainte de miezul nopții, convoaiele cu tehnică militară franceză, parte a Grupului de Luptă NATO, au intrat în România.
Primul convoi a fost compus din blindate ușoare de infanterie, iar al doilea din blindate grele de infanterie, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
„Convoaiele cu tehnică militară franceză?? au intrat în ??România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac din județul Arad, în seara de 23 octombrie, puțin înainte de miezul nopții.
Primul convoi a fost compus din blindate ușoare de infanterie, iar al doilea din blindate grele de infanterie și au fost întâmpinate de colonelul francez Alexandre de Féligonde, din partea Grupului de Luptă al NATO, alături de colonelul Tiberiu Cojocaru, din cadrul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est. Acestea sunt destinate completării mijloacelor tehnice ale Grupului de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu.
Operația logistică de dislocare a tehnicii din baza Mourmelon-le-Grande din Franța către Cincu, România, pe roți, pe o distanță de mai mult de 2000 de kilometri, a debutat din 18 octombrie și poartă numele Operația "Balaur", inspirat după personajul mitologic din legendele românești.
?️Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.
?️La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos”, a informat MApN.
În miez de noapte, blindatele franceze au intrat în România! Grupul de Luptă NATO din țara noastră se blindează!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 24-10-2022 09:53
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



