militari sua romania nato

sursa foto:   NATO/ Flickr

În plină invazie rusă în Ucraina, deputatul care s-a speriat de liniile albe lăsate de avioane pe cer solicită ieșirea României din NATO

Deputatul Mihai Lasca, apropiat al Dianei Șoșoacă, cerea, în plină invazie rusă în Ucraina, ieșirea României din NATO.

Anul trecut, într-o interpelare către Autoritatea Aeronautică Civilă, Lasca solicita să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer”, care rămân în urma avioanelor.

Acum, același Lasca solicită ieșirea României din NATO.

Dragi români,

Țara noastră se află pe marginea prăpastiei. Suntem împinși într-un război de agresiune. Iar cei care vor să ne folosească drept carne de tun în războiul lor de cucerire sunt cercurile imperialiste care au uzurpat puterea în SUA, au subjugat militar, politic și economic Europa Occidentală imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, iar după căderea comunismului și-au impus dominația politico-militară, economică și culturală țărilor din fostul bloc comunist.

A sosit timpul să ne dăm seama că ne aflăm într-o dublă stare de ocupație, militară și non-militară. Cea militară este determinată de aderarea României la NATO și de prezența trupelor străine pe teritoriul nostru. Cea non-militară este de ordin economic, dar și de ordin cultural și cognitiv.

SUA reprezintă centrul de comandă care a provocat și alimentează războiul din Ucraina. SUA a regizat lovitura de stat de la Kiev din 2014. SUA a încurajat masacrarea a zeci de mii de civili din regiunea Donbass timp de opt ani pentru a determina Rusia să reacționeze și să intervină.

În spatele acestui război stă Marea Finanță Internațională, ”stăpânii banilor”, autorii Marii Resetări, obsedați de instaurarea Noii Ordini Mondiale. Aceste forțe demonice sunt la originea falsei pandemii Covid-19, a mitului ”încălzirii globale”, a digitalizării totale a societății, a conceptului criminal de ”orașe inteligente”, a tehnologiei 5G ca armă de distrugere în masă, a eliminării banilor lichizi, a distrugerii planificate a economiei mondiale.

Acest plan malefic al elitelor globaliste are un dublu scop: DEPOPULARE și CONTROLRăzboiul din Ucraina, în care este împinsă România este încă un element în planul forțelor oculte, obsedate de reducerea populației mondiale. Între asasinarea în masă prin injectarea unor seruri ucigașe în cadrul falsei pandemii Covid-19 și asasinarea în masă în cadrul unui război este doar o deosebire de metodă, nu de scop.

Răspunsul la întrebarea “De ce România este târâtă în acest război nedrept?“ – trebuie să fie ca un duș rece pentru orice român, este foarte simplu. Pentru că țara noastră este membru NATO.

Trebuie să recunoaștem că aderarea României la NATO a fost o greșeală strategică fatală. Ca, de altfel, și aderarea la Uniunea Europeană. Însăși extinderea NATO spre Est a urmărit declanșarea unui război împotriva Rusiei prin folosirea Ucrainei ca declanșator al acestui conflict militar. Strategii occidentali au știut să manipuleze cu multă iscusință traumele noastre istorice și să alimenteze mitul ”pericolului rusesc” pentru a ne prinde în cursă.

Actele legislative adoptate în urmă cu două săptămâni de către Parlamentul României dau mână liberă comandamentului NATO să dispună de efectivul militar și de teritoriul național al țării în războiul total împotriva Rusiei.

Prima condiție pentru a evita intrarea în război a României este denunțarea acordului de aderare la NATO.

Fac apel către parlamentarii români cărora le pasă de soarta țării să inițiem în regim de urgență procedura legală de denunțare a tuturor angajamentelor internaționale ale României de aderare la NATO.

Cea de-a două urgență majoră pentru România este determinarea tuturor trupelor străine aflate pe teritoriul național să părăsească neîntârziat țara noastră.

Ce-a de-a treia condiție indispensabilă evitării atragerii României în război este NEUTRALITATEA.

NEUTRALITATEA trebuie să devină astfel normă constituțională obligatorie și crezul oricărui român responsabil. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Lasca, în Parlament, conform ecopolitic.ro.

Lasca, SPERIAT de liniile albe de pe cer

Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României,VĂ SOLICIT să comunicați următoarele: mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe „linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste „linii albe de pe cer”, ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin. De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”, afirma Lasca în interpelarea către Autoritatea Aeronautică Civilă.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare