Încă un pas spre retragerea definitivă de pe piața locală! Aceasta este ultima mutare a cunoscutei bănci în România.
După ce, în 2017, unul dintre vehiculele sale investiționale a vândut complexul rezidențial My Dream Residence din Pipera grupului de origine cehă Daramis, Bank of Cyprus a mai făcut un pas în procesul de lichidare a operațiunilor din țara noastră.
Istoria ansamblului rezidenţial este foarte zbuciumată. Compania cu capital turc Plus Development a ridicat cele aproximativ 180 de apartamente din My Dream Residence în perioada de „boom“ imobiliar, dar nu a apucat să vândă decât 40 de locuinţe înainte de a fi declarată insolventă cu datorii de circa 17 mil. euro. În 2011, un vehicul investiţional al Bank of Cyprus, care avea o expunere de 14 mil. euro pe acest proiect, a cumpărat proiectul la licitaţie pentru 16,7 mil. euro, scrie capital.
Șapte ani mai târziu, în plin proces de retragere a operaţiunilor Bank of Cyprus din România, cumpărătorul My Dream Residence a vândut proiectul cehilor de la Daramis.
Noul proprietar a anunţat că va finaliza în decursul acestei veri o investiţie de 12 mil. euro în remodernizarea proiectului, a cărei denumire a fost schimbată în Vita Bella. În luna martie, grupul ceh a scos la vânzare cele 143 de apartamente ale ansamblului şi a anunţat că până acum a vândut zece apartamente. Printre cumpărători se numără şi investitori privaţi care vor să închirieze locuinţele în vederea obţinerii unui randament anual de circa 5-6%, spun reprezentanţii Daramis.
Vezi și În aprilie au demarat lucrările! Un gigant german creează o mare fabrică în România – Investiție grandioasă
EXCLUSIV! Cozmin Gușă dezvăluie dacă va reintra în politică, în ce partid, dar și când va fi debarcat Ludovic Orban de la șefia PNL
EXCLUSIV! Răspunsuri NEAȘTEPTATE din partea lui Cozmin Gușă! De cine îi este milă, cine este cel mai inteligent politician din România și care este cea mai mare nerealizare a sa
Încă un pas spre retragerea definitivă de pe piață! Ultima mutare a unei cunoscute bănci
Trending

03 octEconomie
Firmele cărora ANAF vrea să le blocheze banii rapid. Greșeala pe care Fiscul nu o mai trece cu vederea

03 octSport
Echipa națională, umilită de Polonia cu 6-0. Gică Hagi a vorbit despre demisie

03 octEntertainment
Horoscop săptămânal 5-11 octombrie 2026. Cele 2 zodii cu cel mai mare succes la bani

circa 1 oră în urmăActual
Rezerviștii, chemați la exerciții de MApN. Sunt vizați cei care au făcut armata și locuiesc în București și Ilfov, începe pe 5 octombrie

03 octEconomie
Varta, în insolvență. Finalul unei ere în fabricarea bateriilor pe care le folosesc milioane de români vine cu mii de oameni rămași șomeri

03 octEntertainment
Frauda Brad Pitt care a lăsat o femeie fără 100.000 de euro. Escrocii, tot români, erau din alt județ

03 octEntertainment
Se dau 500 de lei în plus la pensie, în decembrie. Cine sunt seniorii care pot intra în posesia banilor

03 octEconomie
TVA-ul de 21% pentru locuințe a intrat, oficial, în vigoare. Cele mai afectate categorii de schimbarea fiscală

03 octEconomie
Doar 1 euro pe lună abonamentul prin Orange. Internet, minute, SMS, de la YOXO, în primele 3 luni

03 octEntertainment
Zonele bătrânilor. Locurile din România cu populația îmbătrânită, de unde tinerii au ales să plece, în speranța unui trai mai bun
Articole Similare

30 minute în urmăEconomie
Chiriile din România, mai scumpe cu 40%. Cel mai mare avans din UE la prețul de închiriere este la noi în țară

03 octEconomie
Singura mașină electrică pe care o poți conduce 500 de kilometri fără griji și are un preț decent

03 octEconomie
Ratingul României, menținut. Reacții din partea lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan, după ce S&P ne-a „cruțat” de junk

03 octEconomie
Varta, în insolvență. Finalul unei ere în fabricarea bateriilor pe care le folosesc milioane de români vine cu mii de oameni rămași șomeri

03 octEconomie



