În timp ce în Ucraina alarmele de război sună, iar mii de oameni se adăpostesc de frică, un bărbat de 32 de ani din Prahova s-a gândit să facă o glumă proastă. În seara de vineri, a pus la casetofonul mașini alarme de război și a plecat la plimbare pe străzi.
"La data de 4 martie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă au fost sesizați despre faptul că, dintr-un autoturism care circulă pe raza comunei, se aud alarme antiaeriene.
În baza sesizării, polițiștii au efectuat verificări pe raza de competență, depistând autoturismul în cauză, fiind condus de un bărbat care asculta muzică cu caracter alarmant, specific situațiilor de urgență, la un nivel ridicat.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Valea Călugărescă", a transmis IPJ Prahova
Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991 privind nerespectarea normelor de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice.
Inconștiență! Un bărbat a pus la casetofonul mașinii alarme de război și a ieșit la plimbare pe străzi
Trending

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

circa 1 oră în urmăEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

circa 1 oră în urmăSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

19 sepEconomie
Noua rovinietă electronică are deja probleme. Ce trebuie să știe șoferii care vor să achite online taxa de drum

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



