Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a dat detalii despre recalcularea pensiilor.
Baciu susține că, prin recalcularea pensiilor, se urmărește eliminarea inechităților din sistemul de pensii. El a explicat că nu mai trebuie să existe cazuri cu persoane care au ieșit la pensie simultan și au același stagiu de cotizare, dar nu au aceeași pensie.
Daniel Baciu spune că se urmărește ca persoana cu pensie inferioară să fie adusă la nivelul celei cu pensia superioară.
„Recalcularea urmărește eliminarea inechităților din sistem. Ele nu există pentru că au fost făcute calcule greșite de colegii mei. Sunt dosare de 20-30 de ani când legislația era alta la momentul respectiv. Adică acel număr de puncte se raporta la alt stagiu de cotizare care este în prezent.
Acestea sunt neechitățile pe care noi trebuie să le corectăm, în sensul că aceeași persoană care a ieșit la pensie acum 20 de ani și are același stagiu de cotizare trebuie să aibă aceeași pensie cu unul ca el. În sensul că cel care are pensia inferioară trebuie adus la nivelul pensiei superioare.
Dacă există același număr total de puncte, adică omul a avut același stagiu de cotizare și a avut aceeași remunerație de-a lungul a 20-30 ani, trebuie să aibă aceeași pensie. Adică la aceeași contributivitate, trebuie să avem același cuantum în plată”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, la Antena 3.
Baciu a prezentat cazul a doi pensionari, tapițeri de profesie, dintre care unul avea 2.000 de lei, altul avea 2.200 de lei pensie.
Întrebat dacă cel cu pensia de 2.000 de lei ar putea să primească 2.200 după recalculare, Daniel Baciu a răspuns: „Evident”.
„Evident că da. Dacă au același număr de puncte. De fapt, asta urmărim indiferent de anul pensionarii, la contributivitate egală trebuie să avem pensii egale”, a spus Baciu.
Informații direct de la omul care coordonează recalcularea pensiilor! 'Cel care are pensia inferioară trebuie adus la nivelul pensiei superioare'
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



