În ultima vreme, pe fondul crizei cu care se confruntă România, în spațiul public au apărut speculații cu privire la o posibilă înghețare a pensiilor și salariilor.
Așadar, am vrut să știm dacă pensiile și salariile românilor sunt în pericol, într-o perioadă în care prețurile au luat-o, pur și simplu, razna.
Surse guvernamentale ale Bugetul.ro au dezvăluit că pensiile și salariile nu sunt în pericol.
„Pensiile și salariile nu vor fi înghețate”, au afirmat sursele noastre.
Câciu, în aprilie: „Nu este cazul să discutăm de înghețări de salarii”
De altfel, ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, a explicat, în luna aprilie, că nu se pune problema unei înghețări de pensii și salarii.
„Ştiu că există o citire în litera legii, nu în spiritul legii. Legea responsabilităţii fiscal bugetare are în vedere şi situaţii în care, de exemplu, faci împrumuturi pentru investiţii. Deci, nu se aplică exact o îngheţare de drept dacă noi avem împrumuturi pentru investiţii, iar creşterea temporară a datoriei peste 50 la sută se datorează, de exemplu, punctului din PNRR. Şi nu în ultimul rând, după cum ştiţi chiar şi Comisia Europeană vizează creşterea cheltuielilor de apărare sau creşterea cheltuielor pe energie prin bonduri sau prin împrumuturi care se vor face strict pe investiţii în aceste sectoare. Deci nu punem în balanţă sau nu avem în vedere o astfel de chestiunea privind îngheţarea salariilor”, a afirmat ministrul Finanţelor, conform news.ro.
„Evident, redimensionarea aparatului bugetar sau reforma administrativă este o chestiune care se este asumată şi prin PNNR şi ea se va face de către coordonatorii de reformă cu propunerile cu care vin, avem ţinte şi jaloane în acest context. Dar nu este cazul să discutăm de îngheţări de salarii la acest moment, de o prudenţă fiscal- bugetară, evident putem să discutăm”, a mai declarat Adrian Câciu.