Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a vorbit despre cum ar putea scăpa fostul ministru de închisoare, după ce instanța bulgară a decis extrădarea sa în România.
Veronel Rădulescu a explicat că sunt două situații posibile, în contextul deciziei CCR, în privința condamnării de 6 ani de închisoare cu executare primită de Udrea în dosarul „Gala Bute”.
Rădulescu a declarat, la Antena 3, că „o primă situație în care recursul în casație este admis, și atunci se casează decizia de condamnare, iar dacă se rejudecă, în rejudecare se poate pune în discuție problema prescripției, iar cea de-a doua ipoteză, când recursul în casație va fi respins, fără să se caseze decizia de condamnare”.
Întrebat dacă motivarea CCR i-ar putea oferi Elenei Udrea avantaj în proces, Veronel Rădulescu a răspuns:
„Sunt două situații posibile. O primă situație în care recursul în casație este admis, și atunci se casează decizia de condamnare, iar dacă se rejudecă, în rejudecare se poate pune în discuție problema prescripției, iar cea de-a doua ipoteză, când recursul în casație va fi respins, fără să se caseze decizia de condamnare, și atunci șansele sunt mici, chiar dacă noi le vom încerca și aplicând decizia CCR”.
Ipoteză lansată de avocatul Elenei Udrea: 'Se poate pune în discuție problema prescripției'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-06-2022 23:11
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

circa 1 oră în urmăEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



