Preşedintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă la Hof în Germania, Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020. În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Germanilor Sudeţi, scrie news.ro
Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în anul 2020 să acorde acest premiu preşedintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale, arată Administraţia Prezidenţială.
În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Germanilor Sudeţi.
Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german şi rege al Boemiei (1316-1378), şi are, conform organizatorilor, scopul de „a încuraja o ordine justă a popoarelor şi statelor din Europa Centrală”.
Este acordat anual personalităţilor şi organizaţiilor din viaţa politică, religioasă sau cea economică, cu merite deosebite în favoarea înţelegerii şi cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale, potrivit sursei citate.
„Încep prin a vă adresa calde felicitări cu ocazia Zilei Germanilor Sudeţi! Mă bucur în mod deosebit să mă aflu aici, alături de dumneavoastră, pentru a primi această importantă distincţie din partea Asociaţiei Germanilor Sudeţi. Acest premiu mă onorează în mod deosebit şi îl primesc în numele cetăţenilor români care mi-au acordat încrederea pentru două mandate ca Preşedinte al României şi care au demonstrat în cei 15 ani de la aderarea ţării mele la Uniunea Europeană, zilnic, implicarea lor pentru unitatea şi solidaritatea europeană", a transmis Președintele României
El a adăugat că „astăzi suntem aici, împreună, ca să reafirmăm cu tărie faptul că Uniunea Europeană este unită în jurul valorilor sale fondatoare, în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”.
„Premiul Asociaţiei dumneavoastră este acordat pentru încurajarea înţelegerii şi a cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale. Prin aceasta, el reprezintă în sine un simbol pentru o Europă a libertăţii şi a păcii, valori atât de periclitate în aceste zile, pe care noi toţi suntem chemaţi să le apărăm. Germani sudeţi cunosc foarte bine lecţiile învăţate din istorie şi ştiu că dialogul, înţelegerea reciprocă şi cunoaşterea istoriei comune sunt bazele unei dezvoltări armonioase. Pentru noi, românii, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă un bogat patrimoniu de cultură, tradiţie şi valori, a căror protecţie şi dezvoltare, cu implicarea nemijlocită a majorităţii, sunt esenţiale pentru atingerea potenţialului real al societăţilor noastre.
Păstrarea identităţii, prin promovarea şi protejarea drepturilor acestor minorităţi, asigurarea participării lor efective la luarea deciziilor, la dezvoltarea economică, socială şi culturală a României au reprezentat o constantă a priorităţilor politice ale statului român, după anul 1990, un obiectiv asumat în mod transpartinic”, a completat preşedintele Iohannis, conform news.ro
Klaus Iohannis a plecat în Germania pentru a-și ridica Premiul European Carol al IV-lea, restant din 2020: Îl primesc în numele cetățenilor români care mi-au acordat încrederea pentru două mandate
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepActual
Escrocheria prin telefon care îl păcălește și pe cel mai deștept. Crezi că te sună familia sau un prieten și rămâi fără bani în conturi

17 sepEconomie
Schema pe care ar urma să o facă PPC cu Flanco. Ce trebuie să știe românii care au facturi de la distribuitorul de energie

17 sepEconomie
Alimentele pe care nu trebuie să le consumi când iei antibiotic. Nutriționistul Tania Fântână explică ce se întâmplă în corpul tău când nu respecți regula

17 sepEconomie
Ar urma să apară primul BEES în România. Ce înseamnă, mai exact, venirea unui gigant spaniol pe piață

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Terasa din Mall Băneasa a patronilor Mobexpert. Dan Șucu și soția au gândit un loc de relaxare pentru clienții magazinului de mobilă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 septembrie 2026. Previziuni complete

08:30Social
Ajutor de încălzire 2026-2027: cine primește, plafoane venit, acte necesare, termen depunere
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



