Vești bune pentru o categorie de români. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 6 noiembrie 2023, mai multe decrete.
Ptintre acestea se numără și decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 165/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 care vizează anumite tichete sociale.
Acesta vizează unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia (PL-x 40/08.02.2023).
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, în luna octombrie, fără modificări față de varianta Guvernului. Acesta prevede prelungirea, până la data de 31 decembrie 2023, a măsurii de acordare de tichete sociale de 250 lei, din 2 în 2 luni, pentru anumite categorii de persoane și familii vulnerabile, pentru alimente și mese calde.
Cei care se încadrează în această categorie sunt pensionarii și cei cu venituri lunare nete mai mici sau egale cu 1.700 de lei. Aceasta va fi a șasea tranșă din acest an.
Klaus Iohannis a semnat- O categorie de români va primi sute de lei
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



