Klaus Iohannis fb

sursa foto:  romania-insider.com

Klaus Iohannis: ‘Avem în spitalele noastre oameni foarte bine organizaţi, dedicaţi. Vom reuşi să facem din sistemul de sănătate românesc unul performant pentru întreaga regiune’

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat luni, la finalul vizitei la Spitalul Universitar Bucuresti, că a văzut astăzi un spital extraordinar de bine organizat.

”Astăzi este sărbătoarea Sfântului Andrei şi cu această ocazie daţi-mi voie să vă spun la mulţi ani. E o sărbătoare frumoasă şi crec că e foarte bine să ne îndreptăm gândul spre cei care o duc mai rău decât noi, mă gândesc astăzi la cei bolnavi, dar mă gândesc şi la medici şi întreg personalul medical care se îngrijesc de oamenii bolnavi. Prin vizita la Spitalul Universitar de Urgenţă am vrut să subliniez că e bine să apreciem munca medicilor. Am văzut astăzi un spital extraordinar de bine organizat şi cu această ocazie vreau să îi felicit pe cei doi medici care m-au însoţit, managerul şi directorul medical. Un spital care a reuşit să pornească dintr-o situaţie complicată care a existat în luna martie şi să ajungă să funcţioneze perfect”, a afirmat Iohannis.

El a spus că îşi doreşte  foarte mult ca acest exemplu să fie preluat şi mai departe, dar să fie folosit atunci când împreună cu ministrul Sănătăţii va fi construită întreaga reformă a sistemului de sănătate, după alegeri.

”Ce am văzut astăzi în reconfirmă că avem în spitalele noastre oameni foarte bine organizaţi, dedicaţi. E o rază de lumină pe care o subliniez în mod expres astăzi şi îmi dă convingerea că vom reuşi să facem din sistemul de sănătate românesc unul performant pentru întreaga regiune”, a conchis preşedintele, informează news.ro
Citește și:

Mutarea făcută de Klaus Iohannis: Înainte de alegeri, șeful STS a fost avansat în grad!

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare