Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat la acuzațiile care i s-au adus cu privire la achiziția de autospeciale BMW, făcută de Poliția Română.
Aflat în SUA, șeful statului a subliniat că nu are nici cea mai mică legătură cu această achiziție făcută de către Poliția Română, chiar dacă omul de afaceri Michael Schmidt, șeful Automobile Bavaria SRL, e prietenul său.
Vezi și Poliția își ia BMW-uri de la prietenul lui Klaus Iohannis
„Despre prietenia cu mine pot să vă spun că nu a contat cu siguranţă, iar informaţiile mele despre această procedură sunt doar cele care au apărut pe sursele deschise, adică pe media, însă pot să vă spun un lucru foarte clar: dacă există suspiciuni, atunci avem suficiente autorităţi competente să verifice aceste lucruri şi, dacă îmi permiteţi, mă aştept ca aceste autorităţi să verifice toate lucrurile la sânge.
Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu şi poziţia mea să fie trase într-o chestiune care poate să fie verificată tehnic. Cred că este evident pentru toată lumea că eu, personal, nu am nicio treabă cu această achiziţie, dar, dacă există suspiciuni, atunci, mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”, a afirmat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, după ce s-a spus că a intervenit ca Poliția să achiziționeze autospeciale BMW: Este evident pentru toată lumea
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 24-09-2022 21:05
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



