Preşedintele Klaus Iohannis a sosit, marţi, la baza militară de la Cincu, judeţul Braşov, însoţit de prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel, care efectuează o vizită la invitaţia părţii române.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi înalţi oficiali au consultări politice, vizitează împreună trupele staţionate la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu şi urmează să se adreseze militarilor luxemburghezi care fac parte din Grupul de luptă NATO din România.
La vizită participă şi viceprim-ministrul şi ministrul Apărării luxemburghez, Francois Bausch.
,,Vizita domnului Prim-ministru și prezența militarilor luxemburghezi în România dovedesc puterea Alianței Nord-Atlantice și prietenia româno-luxemburgheză. Prin efortul comun al militarilor noștri, români și luxemburghezi, împreună cu ceilalți aliați, sporim capacitatea de răspuns a NATO la amenințările actuale de securitate.
România reprezintă astăzi un centru important al posturii întărite de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic și la Marea Neagră, regiune de interes strategic pentru securitatea spațiului euroatlantic. Grupul de Luptă NATO de la Cincu, care reunește militari din Franța, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg, constituie nucleul acestei construcții aliate. Mulțumesc militarilor din Statele Unite, Franța, Belgia, Polonia, Portugalia, Spania, Macedonia de Nord, Luxemburg și Marea Britanie pentru prezența și activitatea în cadrul diferitelor structuri NATO din țara noastră.
Împreună cu Aliații, vom întări pe mai departe structurile NATO de pe teritoriul României, în special acest Grup de Luptă.
Totodată, România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar. Găzduirea hub-ului pentru instruirea piloților de avioane F-16, inclusiv ucraineni, reprezintă un exemplu clar al acestui angajament.
Dragi militari aliați,
Profesionalismul, devotamentul și tăria de caracter care vă definesc fac ca NATO să fie cea mai puternică alianță politico-militară din istorie. Dumneavoastră știți mai bine decât oricine că împreună suntem mai puternici! Prin activitatea pe care o desfășurați, alături de militarii români, sunt convins că veți crește nivelul de interoperabilitate și, astfel, eficiența acțiunii noastre comune.
Vă doresc succes în misiunile pe care le veți desfășura în România! Domnule Prim-ministru Bettel, dragă Xavier, vă mulțumesc încă o dată!” , a spus președintele Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, în vizită la baza militară de la Cincu: 'România reprezintă un centru important NATO pe Flancul Estic'
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



