Preşedintele Klaus Iohannis salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind proiectul reactoarelor modulare mici din România.
Klaus Iohannis a afirmat că ”aceste iniţiative reprezintă un sprijin esenţial pentru obiectivul României de a se situa în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare”.
"Salut anunţul făcut astăzi de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul G7, cu privire la sprijinul SUA şi Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) din România, precum şi scrisorile de interes din partea US EXIM and US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari pentru implementarea proiectului.
Aceste iniţiative reprezintă un sprijin esenţial pentru obiectivul României de a se situa în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare. Implementarea proiectului SMR în parteneriat cu SUA va permite producţia de energie curată şi va spori securitatea energetică", a scris şeful statului, sâmbătă, pe Facebook.
Liderii statelor G7 au confirmat, la Hiroshima, angajamentul lor de a identifica noi oportunităţi de extindere a Parteneriatului pentru infrastructură şi investiţii globale (PGII), iniţiativa a preşedintelui american, Joe Biden, şi a G7, în domeniul infrastructurii şi care prevede finanţarea construirii primei centrale cu reactor modular de mici dimensiuni în România, potrivit unui document al Casei Albe, conform agerpers.ro.
Klaus Iohannis, mesaj de mulțumire către Joe Biden: 'Aceste inițiative reprezintă un sprijin esențial pentru obiectivul României de a se situa în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluționare a energiei nucleare'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

circa 1 oră în urmăEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



