sursa foto:  Eugen Dinu/Bugetul.ro

La vânătoare de ‘Fantome’ ale lui Putin, la așa-zisa ‘Bază GRU din România’

O informație apărută în spațiul public zilele trecute mi-a atras atenția în mod special. „Baza GRU din România” ar fi fost descoperită la intersecția dintre Șoseaua Kiseleff și Strada Arhitect Ion Mincu. Iar, din acel centru de comandă, „omuleții verzi” ai GRU și-ar face de cap prin țara noastră – o informație care le-ar fi scăpat celor din Direcția de Informații a Armatei (DGIA).

Am zis, totuși, să verific la „firul ierbii” această informație.

Ce am găsit la intersecția Kiseleff-Mincu?

O clădire împrejmuită cu gard electric, bine păzită de un „viespar” de camere de supraveghere și porți impunătoare. Pe scurt, pe clădire este pus un altfel de semn interzis pentru ochii curioșilor. Mi-a mai atras atenția și firma producătoare a gardului electric, VICNEL LTD.

Din fața așa-zisei „Baze GRU”, am urcat pe Șoseaua Kiseleff către Arcul de Triumf. Gardul electric a continuat pâna la Ambasada Federației Ruse. Și gardul electric de la Ambasada Rusiei la București e produs de aceeași firmă, VICNEL LTD.

Așadar, așa-zisa „Bază GRU din România” e, de fapt, o clădire ce aparține Ambasadei Federației Ruse în România. Fapt ce mi-a fost confirmat și de echipajul de jandarmi aflat la intrarea în Ambasada Rusiei.

Și pe Google Maps se poate observa că așa-zisa „Bază GRU” e o clădire ce aparține Ambasadei Rusiei

Să spui că în Ambasada Rusiei există agenți GRU e ca și cum ai spune că rușii beau votcă. Cam atât despre așa-zisa „Bază GRU din România”.

Eugen Dinu, redactor-șef Bugetul.ro

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare