Casa părintească a vedetei Lavric a luat foc, dar aparent casa acesteia era deja vândută, iar acum locuința va avea un alt proprietar.
La două zile după ce a împlinit vârsta de 72 de ani, a venit la București pentru a-şi sărbători ziua de naştere alături de cei mai apropiaţi prieteni, Laura Lavric a primit o veste proastă și anume că a fost mistuită de flăcări casa părintească.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, micuţa construcţie a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii, deşi au intervenit cu şapte autospeciale, nu au putut salva nimic. Se pare că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit, în magazia de lemne, conform libertatea.ro
„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat construcţiile din gospodărie, corp comun, majoritatea din lemn, cu pericol de propagare la două locuinţe învecinate. Au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, o magazie de lemne pe 20 de metri pătraţi, un depozit de furaje şi un adăpost de animale pe câte 30 de metri pătraţi fiecare. Au mai ars circa două tone lemn de foc, patru tone de furaje şi bunuri casnice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Din fericire, nu era nimeni acolo. Ieri, Laura Lavric se afla la Oradea. Nici de pagube materiale nu s-a plâns artista. Ea apucase se bată palma pentru vânzarea proprietăţii, iar cumpărătorul îşi exprimase clar dorinţa de a demola casa de lemn, pentru a ridica o construcţie nouă. Aşadar, nicio pierdere pentru niciuna din părţi. Ba chiar, am putea spune, noul proprietar a scăpat de cheltuiala pe care ar fi presupus-o demolarea casei bătrâneşti.
Vezi și
Neașteptat! Ce pensie are Nina Iliescu
Imensă surpriză! Unde ar fi lucrat părinții Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea – De aici s-au și pensionat
Sumă la care mulţi visează! Salariul fabulos al lui Mircea Badea
Laura Lavric și-a vândut casa părintească! Ce s-a întâmplat între timp cu aceasta
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

31-10-2026 20:00Social



