Conform Agerpres Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern privind achiziţia studiilor de fezabilitate.
Conform proiectului de act normativ, studiile de fezabilitate vor fi destinate construirii unor noi locuri de detenţie la Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Botoşani, Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Iaşi, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Târgu Jiu.
Este un deficit de peste 3.800 de locuri de detenție, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu are prevăzute toate fondurile bugetare necesare realizării programului de investiţii prevăzute în planul de măsuri pentru soluţionarea supraaglomerării carcerale, care ar trebui să se deruleze între 2018 şi 2024, conform agerpres.ro
"Infrastructura sistemului administraţiei penitenciare, dezvoltată înainte de anul 1989, nu corespunde standardelor prevăzute de Consiliul Europei. Aducerea sistemului penitenciar romanesc la aceste standarde implică un proces de durată, realizat cu costuri semnificative. Un factor determinant pentru crearea unor condiţii de detenţie corespunzătoare îl constituie şi numărul mare de hotărâri şi decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate împotriva statului român, al căror obiect îl constituie condiţiile de detenţie, majoritatea referindu-se la condiţiile de cazare", se mai menţionează în nota de fundamentare.
Vezi și
Încasări URIAȘE pe spatele pestei porcine. Cine beneficiază de acești bani
Cutremurător! După pesta porcina, o nouă nenorocire s-a abătut asupra României! Un dăunător imun distruge culturile
Lovitură pentru pensionari! Ce prevede noua lege a pensiilor
Lege nouă! Anunț făcut de Tudorel Toader
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



