Surse din Partidul Național Liberal au transmis că i-au cerut, duminică seară, ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să găsească soluţii de finanţare a investiţiilor publice derulate prin programul Anghel Saligny şi Compania Naţională de Investiţii.
Potrivit acestora, Boloş a transmis liderilor liberali că poate atinge ţinta de deficit, cu includerea acestor cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care măsurile de reducere a cheltuielilor din administraţie au adus o economie de circa 3 miliarde de lei.
Totodată, ministrul Finanţelor a promis că vor fi plătite sumele solicitate de consilii judeţene şi primării pentru restanţele către direcţiile generale de asistenţă socială şi plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap.
Liberalii i-au mai cerut ministrului Boloş ca plăţile pentru investiţii publice să se facă cu prioritate, astfel încât niciun constructor să nu părăsească şantierele. Au solicitat, de asemenea predictibilitate pentru bugetul Ministerului Dezvoltării, iar ministrul de Finanţe i-a asigurat că acesta va fi mai mare cu peste 60%, comparativ cu 2023, adaugă sursele amintite, informează AGERPRES
Liberalii au pus piciorul în prag! PNL i-a cerut ministrului Marcel Boloş să deblocheze investiţiile publice (surse)
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

16 sepEconomie
Românii care primesc bani în plus la pensie de la 1 octombrie 2026. Cine sunt beneficiarii

16 sepPolitica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

16 sepEconomie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

09:00Economie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

circa 2 ore în urmăSport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

16 sepActual
Ce se schimbă pentru șoferii de ridesharing și operatorii de transport alternativ din 18 septembrie. ARR mută totul online

16 sepEconomie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

16 sepEconomie
Cum îți poți reduce factura la căldură cu 40% iarna aceasta. Sfaturi verificate de experți

08:00Economie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

16 sepEconomie
Cum obții certificatul energetic gratuit pentru apartament în 2026
Articole Similare

4 minute în urmăEntertainment
„Adio” SkyShowtime în România. Platforma la care zeci de mii de cetățeni au abonamente ar putea pleca din țara noastră

33 minute în urmăEconomie
Înșelătoria cu polița de asigurare care face ravagii în România. Padrom trage un semnal de alarmă, mesajele pe care șoferii trebuie să le ignore

circa 1 oră în urmăEconomie
Ce este operațiunea F.O.C.U.S. pe care o începe ANAF. Ce români vor fi vizați de controale

circa 2 ore în urmăSport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

10:30Economie



