Eliminarea spitalelor și ambulatoriilor noastre și privatizarea vizitei medicale și examenului psihologic reprezintă un atentat la siguranța circulației, a transmis liderul de sindicat CFR Marfă, Iulică Măntescu.
„Cred că la începutul lunii am fost să iau rețeta medicală pentru maică-mea, dar spitalul îl cunosc foarte bine. De ce? Pentru că, nimeni nu spune, acest spital funcționează și, conform reglementărilor în vigoare, Comisia centrală de siguranță a circulației se află în interiorul spitalului, adică toți oamenii care sunt dați inapți sau restricționați pe teritoriul României trebuie să se prezintă la această comisie centrală pentru a fi reverificați”, a spus liderul sindical.
„Mai mult, rolul Spitalului Witting este de a recupera acest personal din siguranța circulației – și aici vorbim despre impiegați, mecanici de locomotivă, șefi de tren, conductori de tren, metrou, ei sunt recuperați și, în final, reintegrați în rândul salariaților într-o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă, depinde de afecțiunile de care suferă fiecare”, a continuat el.
„Ce nu spune nimeni este că, începând din 2013, de pe timpul lui Fenechiu, se continuă distrugerea acestui sistem, care era foarte bine pus la punct. Astăzi, personalul din siguranța circulației se duce și face vizita medicală te miri pe unde, pe unde apucă, printr-o garsonieră, autorizată tot de către Ministerul Transporturilor, dar neîndeplinind condițiile legale”, a adăugat Iulică Măntescu, conform b1tv.ro
Lider de sindicat CFR Marfă, avertisment sumbru: Eliminarea spitalelor și ambulatoriilor noastre și privatizarea vizitei medicale și examenului psihologic reprezintă un atentat la siguranța circulației
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

31-10-2026 20:00Social



