sursa foto:  jurnalul.ro

Lovitură de teatru în privința Fabricii de Zahăr Luduș! Cine a cumpărat-o în realitate

Avem parte de o adevărată lovitură de teatru în privința Fabricii de Zahăr Luduș. Deși s-a spus că aceasta va fi achiziționată de un grup de sute de fermieri români, condus de Teodor Aflat, fabrica a fost cumpărată de doi români, investitori independenți.

Mai precis, grupul francez Tereos a vândut Fabrica de Zahăr Luduș către Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, investitori în domeniul agroalimentar și alimentar de consum.

Mihaela Neagu: „Este un proiect curajos”

„Este un proiect curajos pe care l-am întreprins cu obiectivul de a revigora producția de zahăr din țară în acest an. În 2021, zahărul din sfeclă cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern.

Vom începe negocierile cu fermierii în următoarele zile, deoarece sfecla de zahăr din campania de toamnă 2023, în regiunea Ludus, urmează să fie contractată în curând.

Vrem să îi asigurăm pe cei aproximativ 300 de producători din regiune că suntem deschiși colaborării și vrem să îi asigurăm pe cei peste 150 de angajați că își vor păstra locurile de muncă”, a spus, la 1 februarie, Mihaela Neagu, investitor independent.

Mihael Neagu deține și Fabrica de Zahăr Bod.

„Suntem foarte fericiți că am semnat cu acești doi investitori. Această continuare a activității susține locurile de muncă și menține activitatea zahărului în bazinul Ludușului. Această vânzare ne permite evident să rămânem fideli planului nostru strategic pentru 2021”, a precizat Gérard Clay, ăreședintele Consiliului de Administrație.

Finalizarea tranzacției ar trebui să aibă loc în cursul săptămânii viitoare, se arată într-un comunicat de presă al Tereos.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare