Casa, mașina sau economiile unei familii nu se împart la divorț doar după numele înscris în acte. În regimul comunității legale, bunurile dobândite în timpul comunității sunt, în principiu, comune. Stabilirea drepturilor fiecărui soț presupune însă separarea acestora de bunurile proprii, examinarea contribuției la patrimoniul comun și clarificarea obligațiilor care trebuie suportate.
Regulile din Codul civil nu echivalează cu împărțirea automată în jumătăți a întregii averi deținute de cei doi. Contează regimul matrimonial aplicabil, momentul dobândirii bunului și proveniența banilor. Partajul poate avea loc în legătură cu divorțul sau ulterior, prin acord ori printr-o procedură judiciară.
Regimul matrimonial stabilește punctul de plecare
Comunitatea legală se aplică atunci când soții nu au încheiat o convenție matrimonială care să prevadă un alt regim. În această situație, bunurile dobândite de oricare dintre ei în timpul comunității sunt, ca regulă, comune în devălmășie. Drepturile nu sunt reduse la persoana care apare singură în contractul de cumpărare.
Există însă și separația de bunuri, în care fiecare soț păstrează bunurile dobândite în nume propriu, iar achizițiile făcute împreună pot fi în coproprietate. Comunitatea convențională permite adaptarea unor reguli prin convenție matrimonială, în limitele legii. De aceea, regulile comunității legale nu pot fi aplicate fără verificare oricărei căsătorii.
Locuința și economiile pot fi comune chiar dacă actele indică un singur nume
Un apartament cumpărat în timpul comunității legale poate aparține ambilor soți, chiar dacă doar unul figurează în contract. Același principiu privește mașina, mobilierul și economiile formate din venituri comune. Faptul că plata a plecat din contul unuia dintre soți nu dovedește, singur, că bunul îi aparține exclusiv.
În condițiile prevăzute de lege, veniturile din muncă aferente perioadei comunității intră în patrimoniul comun. Diferența dintre salariile soților nu stabilește automat proprietarul fiecărei achiziții. Analiza privește natura banilor utilizați și regimul bunului, nu numai titularul contului prin care s-a efectuat plata.
Ce bunuri rămân, în principiu, în afara partajului
Bunurile proprii trebuie deosebite de cele comune. Moștenirile și donațiile primite de unul dintre soți sunt, în principiu, bunuri proprii, cu excepția situației în care dispunătorul a prevăzut expres caracterul lor comun. Astfel, un apartament moștenit în timpul căsătoriei nu devine automat proprietatea comună a soților.
Codul civil prevede și alte categorii de bunuri proprii, între care bunurile de uz personal, anumite bunuri destinate exercitării profesiei, premiile și recompensele. Pentru bunurile profesionale există condiții legale care trebuie avute în vedere. Simplul fapt că un obiect este folosit de unul dintre soți nu înlocuiește analiza încadrării sale juridice.
Proveniența fondurilor contează și atunci când un bun propriu este vândut, iar banii sunt folosiți la o nouă achiziție. Legătura dintre tranzacții și sursa sumelor trebuie să poată fi dovedite pentru stabilirea naturii noului bun. Data cumpărării, luată separat, nu rezolvă toate aceste situații.
Cotele egale sunt o prezumție, nu o regulă fără excepții
La lichidarea comunității se stabilește contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune. Legea prezumă contribuții egale, ceea ce înseamnă că punctul de plecare este o cotă de jumătate pentru fiecare soț. Această prezumție poate fi însă răsturnată prin probe.
Contribuția nu se măsoară exclusiv prin salarii sau prin banii virați pentru o anumită achiziție. Munca în gospodărie și creșterea copiilor au relevanță pentru evaluarea obligațiilor familiei. Lipsa veniturilor proprii într-o perioadă nu înseamnă, prin ea însăși, că soțul respectiv pierde dreptul la o contribuție egală.
Locuința și creditul necesită analize distincte
Foștii soți pot conveni ca unul să păstreze locuința comună, plătindu-i celuilalt contravaloarea drepturilor sale, sau pot decide vânzarea și împărțirea banilor. Dacă nu există acord, instanța poate atribui imobilul unuia dintre ei, cu plata unei sulte, ori poate dispune vânzarea, în cadrul procedurii de partaj.
Obligațiile față de bancă nu dispar odată cu atribuirea casei. Dacă ambii soți sunt obligați prin contractul de credit, faptul că unul primește imobilul nu îl eliberează automat pe celălalt. Modificarea debitorilor sau scoaterea unui codebitor din contract necesită acordul băncii. Împărțirea proprietății și răspunderea contractuală trebuie, așadar, tratate separat.
Partajul se poate încheia la notar sau în instanță
Procedura notarială presupune acord asupra bunurilor de împărțit, valorii lor și cotelor fiecăruia. În lipsa unei înțelegeri, partajul poate fi cerut în instanță. Divorțul nu atribuie automat fiecare bun unuia dintre foștii soți; până la lichidarea comunității, drepturile asupra patrimoniului comun trebuie clarificate potrivit regulilor aplicabile.
Momentul încetării regimului matrimonial are, la rândul său, importanță. În principiu, acesta este data introducerii cererii de divorț, cu posibilitatea constatării judiciare a încetării de la separarea în fapt, în condițiile legii. Pentru căsătoriile încheiate înainte de 1 octombrie 2011 trebuie verificat și regimul tranzitoriu, astfel încât regulile generale să nu fie confundate cu soluția unui dosar concret.
Surse: Digi24
