sursa foto:  b1.tv

Lovitură extrem de dură dată de procurorii DNA lui Călin Popescu-Tăriceanu: Urmărit penal și sechestru pe bunuri în valoare de 800.000 de dolari

Fostul președinte al Senatului și lider al Partidului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, este urmărit penal de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că Tăriceanu, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, spun anchetatorii.

 

 

Conform DNA, prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece.

 

 

„După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii iniţiale de încuviinţare a urmăririi penale de către Senat (instituţie învestită cu soluţionarea având în vedere calitatea de senator a lui Călin Popescu-Tăriceanu la acea dată), procurorii au efectuat, în acelaşi dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane”, se precizează în comunicat.

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar.

„În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, menţionează procurorii.

Citește și:

A izbucnit un scandal uriaș în Poliție! ‘Uite, măi prăpăditule!’, ‘Fugi înapoi la nașul tău și pupă-i ghiulul’, ‘Tu mă ameninți pe mine?’

SURSE Lucian Bode ar urma să dea startul la ‘execuții’! Bogdan Despescu ar avea zilele numărate în fruntea MAI!

Super veste pentru mii de români: Cine se implică în acest tip de proiect poate obține venituri considerabile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare