Lovitură fără precedent a aleşilor pentru oamenii de afaceri, dar şi pentru administratorii de firme. Aleşii pregătesc o lege extrem de controversată care blochează crearea unor noi locuri de muncă. Aleşii le-au pus gând rău administratorilor, dar şi acționarilor care falimentează firme.
Un nou proiect de lege le va da o interdicţie dură acestora. Cei vizaţi nu vor mai putea înființa altele noi, până când nu se va finaliza procedura în cazul falimentului sau a insolvenței. Proiectul a fost deja semnat de parlamentari de la ALDE și PSD, dar şi depus în Senat. Mai mult, şi Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site lista cu societățile vizate, pe județe, care sunt în faliment sau în insolvență.
”Vremurile de cumpănă în existența unei societăți confruntate cu o insuficiență a lichidităților trebuie sî influențeze concepția pe care administratorii/ acționarii și-o fac despre interesul social și criteriile la c are trebuie să se raporteze, atunci când adoptă o decizie în interesul afacerii, și nu în dezinteresul afacerii, acționând cu rea-credință în interes propriu”, spun inițiatorii, în proiectul de lege.
Aceştia mai menționează că, deși au trecut multi ani de la adoptarea normelor care reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, acestea sunt departe de a fi fără reproș, practica judiciară fiiind în neunitară.
Vezi și Orange și Vodafone, în colaps! Amendați de ANCOM pentru că au mințit clienții!
”În consecință, o primenire a cadrului legislativ se impunea, dar intervențiile au fost timide, neavând efectul scontat. Intenția legiuitorului a minimalizat șansele unei protecții eficiente a participanților la raporturile comerciale implicate în funcționarea societăților comerciale, afectând în mare măsură foarte multe societăți comerciale care au avut raporturi comerciale și societăți care, prin rea-credință, au ajuns în insolvență sau faliment, în interesul propriu al administratorilor și acționarilor”, mai spun aleșii.
Parlamentarii de la ALDE și PSD afirmă că este necesară o reglementare prin care să se prevadă unele constrângeri, pentru a elimina abuzurile săvârșite de administratorii și acționarii societăților aduse forțat în faliment sau insolvență. Proiectul este semnat de deputații ALDE Calotă Florică Ică și Petru Toma Florin și social-democratul Neculai Iftimie și urmează să intre în dezbaterea Senatului, primă Cameră sesizată, conform libertatea.ro.
Mai multe autostrăzi care trebuie inaugurate în acest an sunt sub semnul întrebării, după ce compania Euro Construct Trading ’98, una dintre cele mai mari societății de construcții din România, patronată de către ”regii asfaltului” Dan Besciu și Sorin Vulpescu, cunoscuți pentru ”grupul de la Golden Blitz”, a intrat în insolvență. Societatea dă vina pe stat pentru că nu a primit banii pe lucrările pe care le-a executat deja. Euro Construct este unul dintre constructorii care au realizat lucrări pentru stat, precum Pasajul Sudului sau calea ferată Simeria-Curtici.
Vezi și Un gigant german intră în forță pe piața locală! Cine îl aduce în România, în luna aprilie
Atenție mare! Dacă primiți un apel de pe aceste numere, NU sunați înapoi! Vă veți trezi cu facturi imense
Lovitură grea pentru firmele aflate în faliment: Ce proiect pregătesc aleșii
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei

26 sepSocial
Horoscop de weekend. Top 5 zodii care vor avea un final de săptămână excelent, pe plan financiar

26 sepPolitica
Elena Udrea lansează acuzații grave către Siegfried Mureșan. Fostul ministru al turismului l-a criticat pe viitorul posibil premier
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Tichete de masă 2026. Valoarea actuală, reglementări și ce se schimbă pentru angajați

07:00Economie
Pensii speciale în 2026. Cine le primește și care sunt cuantumurile, conform datelor oficiale

26 sepEconomie
Cât costă taxa turistică în marile orașe. Brașov, Cluj, Sibiu, București și diferențele de la o localitate la alta

26 sepEconomie
Credit ipotecar vs. Prima Casă în 2026. Ghid complet pentru cumpărători și diferențele care contează

26 sepEconomie



