Cine știe ce înțelegeri secrete face Dragnea cu evreii - a fost declarația care l-a îngropat efectiv pe Klaus Iohannis și a arătat că șeful statului mai are mult de lucru la capitolul diplomație. Președintele PSD nu a ratat ocazia să-l taxeze și a intrat în direct la Antena 3 pentru a povesti cât de mult s-au supărat cei din Israel după o astfel de afirmație.
Loviturile pentru Iohannis au continuat într-un editorial din The Jerusalem Post, unde este aspru criticat din cauza opoziţiei sale faţă de mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Autorul editorialului este însă un român cu cetăţenie germană - Radu Golban, doctor în economie, devenit cunoscut opiniei publice din România după ce a susţinut că a descoperit o datorie istorică a Germaniei faţă de România.
În editorialul din presa din Israel, Radu Golban reia acuzaţiile cu privire la faptul că Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), formaţiune condusă de Iohannis înainte ca acesta să se înscrie în PNL, a devenit continuatorul legal al Grupului Etnic German, organizaţie nazistă dizolvată în 1944.
"Îngrijorările cu privire la consecinţele legale şi politice la nivel naţional şi internaţional ale deciziei României de a recunoaşte un grup etnic precum FDGR ca succesor al Grupului Etnic German sunt foarte discutabile. În timp ce Parchetul a atacat în apel această decizie, argumentând că reprezintă o încălcare a Armistiţiului semnat în 1944, preşedintele României trebuie să fie foarte mândru de această mutare istorică", scrie, ironic, Golban.
"Este chiar şocant că aceeaşi persoană, Iohannis, care a ignorat legile internaţionale, exprimă acum rezerve faţă de mutarea ambasadei la Ierusalim, citând principii ONU de care nu i-a păsat niciodată cu adevărat. Ipocrizia lui a atins un nou nivel, în detrimentul Israelului, României şi a prieteniei solide dintre cele două ţări. Trrebuie avut în vedere şi faptul că preşedintele care a ţinut vacant timp de doi ani postul de ambasador în Israel este puţin probabil să fie interesat de un parteneriat solid cu Ierusalimul", mai scrie Golban.
"Dincolo de tensiunile politice dintre Guvernul României şi Administraţia Prezidenţială, România are şansa de a sfida într-o manieră responsabilă politica UE faţă de Israel prin mutarea ambasadei la Ierusalim. Israel, o ţară cu o conştientizare profundă a istoriei, nu are nevoie de lecţii în domeniul principiilor internaţionale de la cei care refuză să-i fie prieteni adevăraţi. Un politician care a făcut eforturi directe sau indirecte pentru rescrierea istoriei naziste într-o manieră toxică, discriminatoriu şi ilegală ar trebui să aibă măcar decenţa de a păstra ţăcerea în chestiuni care ţin de cauza Israelului.
Citește și...
Proiect bombă înregistrat la Senat: Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare
Vineri intră în vigoare legea! Mii de români vor beneficia de această gratuitate
Lovitură neașteptată pentru Klaus Iohannis chiar din Israel! Ce acuzații grave i se aduc
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



