mingefotbal

sursa foto:  Libertatea

Lovitură pentru un cunoscut fotbalist! La ce sumă se ridică amenda pe care a primit-o acesta

Fotbalistul lui Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, a fost amendat cu o sumă colosală de către judecătorii unui tribunal din Madrid, în cadrul procesului în care a fost acuzat de fraudă fiscală.

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a acceptat, marţi, o amendă de 18,8 milioane euro, în procesul de fraudă fiscală judecat de un tribunal din Madrid şi o sentinţă de închisoare cu suspendare de 23 luni dictată împotriva sa, relatează Reuters, citat de Agerpres. Acuzat de eludarea taxelor în Spania, Cristiano Ronaldo, 33 ani, a recunoscut faptele într-o audiere care a durat cinci minute, o formalitate în urma acordului încheiat între jucătorul lui Juventus şi procurorii spanioli. Starul lusitan a fost însoţit marţi la tribunalul spaniol de către logodnica sa Georgina, iar după circa 15 minute a ieşit zâmbitor şi a semnat autografe, înainte de pleca într-o maşină neagră.  Conform legii spaniole, orice sentinţă cu închisoarea mai mică de doi ani nu se execută, dacă este vorba de prima încălcare a legii.

Cvintuplul câştigător al Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo, a fost acuzat că ar fi utilizat mai multe firme paravan din Insulele Virgine şi Irlanda, cu impozite scăzute, pentru a evita să-şi plătească taxele în Spania, pe când juca la Real Madrid. În perioada 2011-2014, el a declarat venituri de 11,5 milioane euro, în loc de 43 milioane euro.

Fostul său coechipier de la Real Madrid, spaniolul Xabi ALonso, judecat tot pentru evaziune fiscală, în alt dosar, ar putea fi condamnat la cinci ani de închisoare, scrie presa spaniolă. În 2017, un alt mare fotbalist – Lionel Messi – a fost şi el condamnat pentru fraudă fiscală în anul 2016.  Lionel Messi a fost nevoit să plătească o amendă de două milioane euro şi a primit o sentinţă de 21 de luni de închisoare, comutată apoi într-o amendă de 252.000 euro.

Citește și:

Reînvie un gigant românesc! Se deschid noi magazine

Scandalul fluturaşilor de salariu ia amploare! Polițiștii o amenință pe Carmen Dan!

Bomba care aruncă-n aer Legea pensiilor! Dezvăluire fără precedent

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare