sursa foto:  facebook

Lucian Bode, după întâlnirea cu o delegației a OMS: ‘I-am asigurat că România va rămâne un partener activ și de încredere în lupta globală împotriva răspândirii COVID-19’

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, joi, seara  pe pagina sa de Facebook că ”Pe măsură ce restricțiile vor fi eliminate, consider că este foarte important să ne concentrăm acțiunile viitoare pe reconstrucția sistemelor publice afectate de pandemie și pe implementarea lecțiilor învățate”.

”Am avut plăcerea să primesc astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Interne, alături de secretarul de stat Raed Arafat, o delegație a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) formată din dr. Hans Kluge, director regional al OMS pentru Europa, dr. Miljana Grbic, șef al biroului OMS pentru România și Oxana Domenti, reprezentant al OMS la Uniunea Europeană.
Cu această ocazie, le-am transmis reprezentanților OMS mulțumiri și aprecieri pentru rolul avut în consolidarea răspunsului și gestionarea crizei pandemice. Totodată, i-am asigurat că România va rămâne un partener activ și de încredere în lupta globală împotriva răspândirii COVID-19. Vom continua să acționăm și să ne coordonăm la nivel internațional cu alte state și organizații internaționale pentru gestionarea pandemiei, a campaniei de vaccinare, respectiv pentru eliminarea treptată a restricțiilor și revenirea la normalitate.
Pe măsură ce restricțiile vor fi eliminate, consider că este foarte important să ne concentrăm acțiunile viitoare pe reconstrucția sistemelor publice afectate de pandemie și pe implementarea lecțiilor învățate.
Nu în ultimul rând, în cadrul discuțiilor avute am evidențiat faptul că trebuie să dezvoltăm cooperarea la nivel internațional în ceea ce privește combaterea pandemiei și a efectelor ei, deoarece cooperarea este vitală pentru reziliența sistemelor publice”, a scris Lucian Bode pe Facebook

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare