sursa foto:  economica.net

Mai mulți bani de la Guvern! Sute de mii de români pot beneficia de ei

Vești importante! Conform unui proiect de hotărâre adoptat de Executiv, autoritățile statului vor ajuta și în acest an familiile și persoanele singure ale căror gospodării sunt afectate de inundații, alunecări de teren, dar și de alte fenomene meteo deosebite.

Nu mai puțin de 6.000.000 de lei vor fi alocați pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de inundaţii în cursul anului 2022, după cum apare în proiectul de HG ce a primit azi azi acordul Executivului.

Inundaţiile cuprind, potrivit viitoarei hotărâri, atât ploile abundente, cât şi fenomenele asociate acestora, respectiv alunecările de teren şi fenomenele meteorologice deosebite – vânt puternic, grindină, viituri etc.

Vor putea fi considerate familii sau persoane afectate de inundaţii cele ale căror locuinţe au fost avariate parţial sau în totalitate, potrivit evaluărilor şi constatărilor efectuate de autorităţi.

Față de sumele acordate anul trecut, stabilite prin HG 671/2021, ajutoarele propuse pentru acest an sunt aproape duble.

Mai exact, ajutoarele de urgenţă care se vor acorda familiilor sau persoanelor singure afectate de inundaţii, indiferent de veniturile acestora, vor fi:

  • câte 10.000 de lei pentru cei ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de peste 75% (inclusiv);
  • câte 7.000 de lei pentru cei ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50% (inclusiv) şi 75%;
  • câte 4.500 de lei pentru cei ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25% (inclusiv) şi 50%;
  • câte 2.500 de lei pentru cei ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de până la 25%;
  • câte 1.500 de lei pentru cei ale căror bunuri din locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.

Ajutorul de 1.500 de lei acordat pentru bunurile deteriorate se acordă suplimentar faţă de ajutoarele pentru afectarea locuinţei. De pildă, dacă locuința unei familii sau persoane a fost afectată în proporție de 60% și are și bunuri deteriorate de inundații sau alte fenomene meteo deosebite, aceasta va primi un ajutor total de 8.500 de lei.

În plus, atunci când, din cauza inundațiilor, alunecărilor de teren sau fenomenelor meteo deosebite, se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate va beneficia suplimentar de un ajutor de 7.500 de lei, indiferent de numărul victimelor.

În cazul în care persoana singură sau familia deţine mai multe locuinţe afectate, ajutorul se va acorda o singură dată, pentru o singură locuinţă.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie să fie publicat în Monitorul oficial, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare