politistii 1504199086

Mână liberă pentru polițiști! Ce vor putea face în doar câteva zile?

Parlamentul a adoptat legea care intră în vigoare în doar câteva zile și care conferă polițiștilor drepturi, până de curând interzise. 

Legea 192/2019 adoptată de Parlament pe 25 octombrie prevede modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Normele care au suferit modificări sunt cuprinse în:

  • Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;
  • OUG 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române;

Una din cele mai importante amendamente aduse normelor menționate privește prerogativele polițistului pe care le poate exercita în îndeplinirea obligației sale de a lua măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care amenință ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia cunoștință direct ori când este sesizat despre acestea.

Astfel, polițistul este îndreptățit să pătrundă, în orice mod, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru:

a) a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol;

b) a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată;

c) a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu;

d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu.

Vezi și:

EXCLUSIV Un greu din Poliție, executat? Marcel Vela dezvăluie că a fost demarată cercetarea

EXCLUSIV Document. Ministrul Marcel Vela răstoarnă acuzațiile lui Dumitru Coarnă

EXCLUSIV Marcel Vela ascunde planul de reorganizare a Poliției: A fost o discuție doar pentru că a crea senzația că ne consultă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare