Marius Budăi, ministrul Muncii, demis în urma moţiunii de cenzură adoptată, joi, de către Parlament, a declarat, duminică, la Digi24, că banii pentru plata pensiilor sunt prinşi în buget, iar informaţia că există o gaură în buget nu e reală
"Banii pentru plata pensiilor sunt prinşi în buget. Deci, informaţia cu gaura în buget nu e reală. De altfel, o să prezentăm un bilanţ cu toate cifrele reale şi o să vedem cum "greaua moştenire" va fi gestionată de Guvernul Ludovic Orban. Pe lângă toate lozincile politice, vă spun cu simţ de responsabilitate că nu o să facem cum au făcut colegii din Opoziţie care, din februarie 2017, practic, lunar, au strigat sus şi tare şi chiar de la cea mai înaltă tribună a statului, de la Cotroceni, că nu mai sunt bani de salarii de pensii. Salariile şi pensiile au fost plătite, vor fi plătite, au fost majorate, vor fi majorate dacă domnii din Opoziţie vor dori. Noi, ceea ce am spus am făcut şi avem şi cifre pe care o să le punem pe masă fără niciun fel de emoţie. Bineînţeles că nu am fost guvernul perfect, nu cred că există guvernul perfect, dar am fost un Guvern asumat, care a pus pe primul loc cetăţeanul. Suntem un Guvern asumat politic şi tot ceea ce noi am gândit prin programul nostru de guvernare se referea să fie cât mai mulţi români în clasa de mijloc. Nu ştiu cât de asumaţi au fost cei din Opoziţie, care din februarie 2017 ne-au cântat prohodul că nu o să avem bani de pensii şi de salarii...", a afirmat Budăi.
Întrebat dacă îşi reproşează ceva în mandatul de ministru al Muncii, Marius Budăi a spus că nu s-a reuşit adoptarea Ordonanţei de Urgenţă prin care se recalculează salariile pentru persoanele care au lucrat în subteran, în întreprinderile de prospecţiuni şi exploatare geologică.
"Dacă ar mai fi durat o săptămână guvernarea, mai avem o Ordonanţă de Urgenţă pregătită pentru persoanele care au lucrat în subteran, în întreprinderile de prospecţiuni şi exploatare geologică, dar voi preda această Ordonanţă cu toate avizele luate şi sper să intre în vigoare, pentru ca şi acele persoane care au lucrat în subteran să beneficieze de recalcularea conform Legii 221, adică pentru toţi cei care nu au avut punctaj la grupele de muncă. În 2017, când are deficitul la fondul de pensii de 18 miliarde (lei, n.r.) am luat o decizie care a fost criticată de colegii noştri din Opoziţie... Atunci, am transferat contribuţiile de la angajator la angajat, creştem numărul de locuri de muncă, majorăm salariul minim pe economie şi salariile, avem o masă salarială mai mare, încasăm mai mult şi diminuăm deficitul la fondul de pensii. Repet, deficit, nu gaură. S-a micşorat atunci deficitul cu peste 14 miliarde într-un an. De la 4 miliarde, acum deficitul e de 1,2 miliarde", a menţionat demnitarul.
Acesta a adăugat că în "niciun buget din lume nu se discută în termeni de gaură la bugetul de pensii". "E o diferenţă între încasările pe strict bugetul asigurărilor sociale, dar toate vin cu contribuţii din bugetul de stat şi completează mai ales pentru faptul că de foarte mulţi ani în urmă sunt pensii care sunt pensia minimă socială, care se plăteşte din bugetul de stat", a explicat Budăi.
Vezi și:Ministrul Muncii anunță dezastrul: ‘Suntem îndreptăţiţi să spunem că sunt tăieri’
Viitorul Ministru al Muncii dă cărțile pe față! Ce se va întâmpla cu banii tuturor românilor
Lovitură puternică pentru acești angajați - Riscați să rămâneți fără salarii
Marius Budăi: Banii pentru plata pensiilor sunt prinşi în buget
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



