marmureanu

sursa foto:  romanialibera.ro

Mărmureanu dezvăluie dacă vom mai avea cutremure în viitorul apropiat

Directorul onorific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu crede că în perioada imediat următoare, vom mai avea parte de cutremure, însă de intensitate mică. Acesta este de părere că până la producerea unui seism major va mai trece timp.

„Vrancea asta nu doarme, văd că își caută de treburile ei. Sunt și eu curios ce vrea să facă. Asta este viața…Deocamdată eu sunt absolut optimist și nu cred că vor mai fi în perioada imediat următoare cutremure de tipul celui de azi-noapte, ci mult mai mici. Nu sunt Dumnezeu ca să spun, dar știu destul de multe pentru că sunt omul care a făcut partea seismică la Casa Poporului (Palatul Parlamentului n.r.), la Cernavodă, etc. Cutremurele mari nu au loc în fiecare zi, au loc la o anumită distanță în timp. Deocamdată mai e un timp până la un cutremur mare”, a explicat Mărmureanu pentru Agerpres.

Vezi și Care sunt cele mai expuse cartiere bucureștene în caz de cutremur major

Este Bucureștiul pregătit de cutremur? Dezvăluirile autorităților

Un cutremur de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineața la ora 2:11 la șapte kilometri vest de comuna Nereju, județul Vrancea, la o adâncime de 91,6 kilometri, fiind urmat la ora 2:48 de unul de 2,7 grade pe Richter.

Sâmbătă la ora 12:15 s-a mai produs un cutremur de 3,1 grade pe scara Richter, în județul Buzău,

În luna septembrie, în România au avut loc peste 30 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 5,3 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București, potrivit Agerpres.

Vezi și Asasinate pe banda rulantă la Moscova! Un alt om din jurul lui Putin, găsit mort!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare