sursa foto:  agerpres.ro

Medicul Beatrice Mahler atrage atenția: ‘S-a schimbat boala. Pacienții ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen’

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a transmis, că ”Anul trecut aveam insuficiențe renale, aveam insuficiența respiratorie, dar complicațiile trombotice nu erau atât de multe în secție”.

”S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluție severă – pentru că și aici avem o parte din pacienții care sunt infectați care au această evoluție – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a spus medicul la emisiunea „În fața ta”.

Ea a explicat diferența dintre actualele forme grave și cele întâlnite la debutul pandemiei.

”Sunt foarte puțini pacienți care au acest tip de evoluție în momentul în care simptomatologia apare. Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și care au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație.

Și sunt mulți, avem între 8 și 10 pacienți pe care îi îngrijim pe secție împreună cu medicul de terapie intensivă, situație pe care nu am avut-o anul trecut”, a spus ea.

Mahler a adăugat că pacienții fac și complicații diferite față de cele întâlnite anul trecut.

”Sunt extrem de importante complicațiile trombotice și multiple. Anul trecut aveam insuficiențe renale, aveam insuficiența respiratorie, dar complicațiile trombotice nu erau atât de multe în secție. Acum avem pacienți care aparent au evoluție bună, transmiți familiei că merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă și la un moment familia primește un telefon că a decedat și nu înțelege ce se întâmplă. Așa se întâmplă când pacientul face brusc un tromboembolism pumonar. Cu toate manevrele pe care încerci să le faci, moartea este iminentă”, a spus medicul, informează digi24.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare