coronavirus covid vaccin

sursa foto:  nytimes.com

Medicul Emilian Imbri avertizează: ‘Indiferent de câți se vor vaccina, nu va fi suficient pentru a ne asigura epidemiologic o liniște, trebuie pornit cu un sistem de educație în școli’

Medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din București, a declarat că ”Indiferent de câți se vor vaccina, indiferent că vom ajunge la 4 milioane sau 5 milioane, ceea ce nu va fi suficient pentru a ne asigura epidemiologic o liniște”.

 

„Eu cred că deja este un maxim la care s-a ajuns apropo de campanie și un maxim apropo de metodele prin care să-i atragi pe cei care sunt încă reticenți. Dacă nu există cozi înseamnă că ceva nu e în regulă, dacă nu trebuie să ne îmbulzim, înseamnă că n-are rost. E trist ce vă spun, dar e ceva ce s-a înrădăcinat în poporul nostru în anii dinainte de Revoluție și iată că se verifică”, a declarat Emilian Imbri.

În ceea ce privește posibilele facilități pe care le-ar putea avea cei care s-au vaccinat, medicul spune că pandemia va scoate, în acest punct, la iveală o serie de carențe majore în sistemul de educație din România.

”Dorința de a ieși din țară este mare, dar numărul celor care ies din țară nu este atât de mare încât să ne liniștească epidemiologic și să credem că vom vaccina. (…)

Virusul a fost un lucru pozitiv pentru că a atras atenția asupra unor carențe imense care au început să apară în educația populației din țara noastră din cauza unui sistem educațional prost. (…) Vaccinul vine ca un lucru bun pentru că vom constata zi de zi cât de puțini doresc să meargă la teatru, cât de puțini doresc să meargă să vadă muzee și locuri interesante și să-și îmbogățească spiritual viața și vom realiza cât de mulți au rămas cu niște dorințe primare, cele de a merge la pub-uri și de a bea și de a petrece. Sunt dorințe firești pentru tineri, dar sunt dorințe care satisfac niște mici bucurii”, a mai spus medicul.

Imbri: Dacă vom ajunge la 4 milioane sau 5 milioane de persoane vaccinate, nu va fi suficient pentru a ne asigura epidemiologic o liniște

Totodată, Emilian Imbri consideră că nici vaccinarea a 5 milioane de români nu va asigura o ”liniște” din punct de vedere epidemiologic.

”Indiferent de câți se vor vaccina, indiferent că vom ajunge la 4 milioane sau 5 milioane, ceea ce nu va fi suficient pentru a ne asigura epidemiologic o liniște, trebuie pornit cu un sistem de educație în școli. Nu trebuie să așteptăm să facă Pfizer vaccin pentru grupe de vârstă din ce în ce mai mici și apoi să vaccinăm, trebuie să încercăm să pregătim generațiile care vin și care să înceapă să își ceară vaccinul la o anumită vârstă. (…)

Virsul ne va învăța în continuare ce avem de făcut. Dacă mai apare și un val 4 cu o tulpină atunci sigur că lumea va tresări din nou și va fi un val de persoane care se vor strădui să se vaccineze cu al doilea rapel”, a mai spus Emilian Imbri, conform b1.ro.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare