Vești imense pentru milioane de români! A ieșit la iveală când va ajunge pe masa parlamentarilor proiectul cel mai așteptat de pensionari. Este vorba despre proiectul Legii pensiilor.
Conform informațiilor prezentate de către Antena 3, proiectul de lege va ajunge la analiza parlametarilor în luna iunie, pentru că dezbaterile pe un proiect așa amplu durează săptămâni în șir și nici nu există vreo așteptare să fie gata în această sesiune.
Potrivit sursei citate, majorările de pensii ale Guvernului vor fi aplicate, cel mai devreme, în anul 2019. Iar acest lucru va fi aplicat etapizat, la fel cum a fost aplicată și legea salarizării.
Acest document cel mai probabil va fi dezbătut în toamnă, iar apoi promulgat, în cazul în care vor fi bani pentru a-l susține.
Vezi și EXCLUSIV! Când va fi gata un impresionant proiect al Guvernului SUA în România – Valoarea investiției, strict secretă!
Ia naștere un nou GIGANT pe piața locală: Tranzacție bombă între două companii de top
Toți românii cu centrală în apartament vor avea de suferit: Cum vor fi ”arși” la buzunare începând cu luna aceasta
Vești imense pentru milioane de oameni! S-a aflat când va ajunge în Parlament proiectul Legii pensiilor
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiEconomie
La Doi Pași Extra, pariul Metro, se apropie de 90 de magazine. Cum funcționează rețeaua operată direct și ce rezultate financiare are

02 noiEconomie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

02 noiEconomie
Se poate să te trezești cu salariu mai mic, fără să-ți dai acordul? Ce spune legea, respectiv Codul Muncii

02 noiEconomie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns

02 noiEconomie



