Potrivit declarațiilor aduse de ministrul Agriculturii, Petre Daea, de Crăciun românii vor pute mânca carne de porc românească, deoarece pesta porcină a afectat doar o mică parte a producției.
Acesta a fost întrebat de jurnaliști ce răspuns o să le ofere producătorilor de care, care au spun în mod ironic, că şi porcul iberic este gustos, ministrul a afirmat:
"Eu n-aş vrea să fac glume. Dacă dânşii sunt dispuşi pentru glume, eu nu sunt dispus pentru glume. Sigur că o să avem porcul românesc de Crăciun şi o să avem carne de porc la Crăciun, nu-i niciun fel de problemă. Chiar dacă am fost afectaţi, nu înseamnă că ne-am oprit din activitate, iar România nu se reduce la un număr de 230 de gospodării, câte sunt acum afectate".
"Avem veşti foarte bune. În comisarul Hogan (comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan n.r.) am găsit un ataşament deosebit faţă de problemele pe care le are România. El este mai român decât mulţi din această ţară. Ne susţine în sensul că ne dă banii şi ne susţine să facem mult mai multe, astfel încât să punem stăpânire pe acest nenorocit de virus care a ocupat o parte din Europa", a arătat Daea.
Până în momentul de față au fost date despăgubiri de aproximativ 51 milioane de lei, iar acest proces continuă pentru fermerii care au fost afectați.
Vezi și
EXCLUSIV! Referendumul pentru familie scoate la lumină „Afacerea Buletinelor”! Cum au ajuns mii de oameni să fie domiciliați la aceeași adresă – Sume grase obținute
Ies la iveală detalii incredibile în plin scandal pe tema Referendumului! Sumele colosale pe care le plătește statul pentru operațiile de schimbare de sex
S-a aflat! Ce avere are Liviu Dragnea
Ministrul Agriculturii a făcut noi declarații! Cât a afectat pesta porcină producția
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social



