Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a declarat în timpul unei vizite la Praga, unde s-a întâlnit cu omologul său ceh, Jan Lipavsky, că Ucraina trebuie sprijinită pe termen lung, scrie agerpres.ro
"Trebuie să fim pregătiţi pentru a sprijini Ucraina pe termen lung, căci angajamentul nostru este de a apăra libertatea şi democraţia", a afirmat ea. "Acum nu este timpul să ne mulţumim doar cu atât. Nu ar trebui să se vorbească despre încetarea focului sau liniştirea lui Putin", a spus ea, referindu-se la războiul declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
"Trebuie să ne asiguram că Ucraina câştigă, că Rusia se retrage şi că nu vom mai vedea niciodată acest tip de agresiune rusă", a declarat Truss după întâlnirea cu ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky. "Trebuie să ne asigurăm că bravul popor ucrainean are armele necesare pentru a se apăra", a subliniat Liz Truss.
Cehia a fost prima ţară care a trimis tancuri Ucrainei, a remarcat ea, dezminţind informaţiile potrivit cărora ar exista înţelegeri tacite între membrii NATO ca să nu trimită arme grele în Ucraina de teama că acest lucru ar duce la o confruntare directă cu Rusia.
Astfel de informaţii nu se bazează pe realitate, a completat Lipavsky, adăugând că sprijinul militar pentru Kiev a venit din partea unor state individual şi nu a făcut parte dintr-un efort comun al Alianţei Nord-Atlantice, potrivit AGERPRES
Ministrul britanic de externe: Trebuie să fim pregătiți pentru a sprijini Ucraina pe termen lung
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie
Nouă ediție Fidelis, din 6 noiembrie 2026. Dobânzile avantajoase pe care le oferă statul

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



