Ministrul Educației, Monica Anisie a luat o decizie importantă! Potrivit unei circulare cu nr. 10.108 din 15 ianuarie 2020, trimisă de Ministerul Educației și Cercetării către toate școlile, consultată de Edupedu.ro, părinții sau alte persoane pot însoți elevii la cursuri, dacă aceștia au cerințe educaționale speciale și/sau dizabilitați.
„În conformitate cu prevederile art. 63 din ordinul comun n.r 19851305/58052016, inițiat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării, de aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale, copiii cu cerințe educaționale speciale și încadrați în grad de handicap grav cu însoțitor pot beneficia de măsurile de sprijin pentru promovarea educației incluzive, formulate de managerul de caz/responsabilul de caz de servicii psihoeducaționale cu consultarea autorității locale de care aparține unitatea de învățământ, SPAS, unității de învățământ, IȘJ și a organizațiilor neguvernamentale, una dintre aceste măsuri fiind prezența facilitatorului, numit în literatura de specialitate shadow, alături de copil, în unitatea de învățământ.", scrie în hotărâre.
"Facilitatorul poate fi unul dintre părinți, asistentul personal sau însoțitorul, pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinți și față de care copilul are dezvoltată o relație de atașament, un specialist recomandat de părinți sau reprezentantul legal, un specialist numit de părinți din organizații, universități, alte instituții cu care unitatea de învățământ are încheiate acorduri, cât și alte persoane prevăzute la art. 64 alin. 2 din ordinul mai sus menționat, iar numirea acestuia se face în urma includerii în planul de abilitare-reabilitare, respectiv planul de servicii psihoeducaționale, potrivit art. 64 alin. 4.", se arată în decizia Ministerului, conform EDUPEDU.ro.
Vezi și:Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!
Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu
Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’
Ministrul Educației a decis! Dreptul pe care îl vor avea părinții
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



