sursa foto:  caleaeuropeana.ro

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță ‘începutul unei ere noi pentru Valea Jiului’! Se trece la înlocuirea treptată și sigură a cărbunelui cu combustibil biocarbon

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, luni, începutul unei noi ere pentru Valea Jiului. Astfel, informează Sebastian Burduja, se va trece la înlocuirea treptată și sigură a cărbunelui cu combustibil biocarbon.

În acest sens, luni, Ministerul Energiei a semnat un Memorandum de Înțelegere cu American Biocarbon Delaware LLC.

Investiția pentru acest proiect este de aproximativ 400 de milioane de euro.

Anunțul făcut de către Sebastian Burduja:

„De-a lungul anilor, Valea Jiului a fost inima energiei pentru România, un loc unde tradiția și munca grea au modelat istoria și comunitatea. În vizitele mele la Livezeni, Vulcan, Lupeni, Lonea și Paroșeni, am simțit mândria și spiritul oamenilor de aici, dar și nevoia urgentă de schimbare și speranță pentru viitor.

Astăzi, scriem un nou capitol în această poveste. Am semnat un Memorandum de Înțelegere cu American Biocarbon Delaware LLC, marcând astfel începutul unei ere noi pentru Valea Jiului – una a energiei verzi și a sustenabilității.

Prin acest memorandum strategic româno-american, la care a participat și Adjunctul Ambasadei SUA în București, Michael L. Dickerson, ne angajăm să revitalizăm Valea Jiului în procesul de tranziție justă, onorând tradiția și istoria acestei regiuni, în timp ce ne îndreptăm spre un viitor mai curat și mai sigur.

Schimbarea începe acum! Înlocuirea treptată și sigură a cărbunelui cu combustibil biocarbon este un pas major în transformarea energetică a României. O investiție de aproximativ 400 de milioane de euro și utilizarea reziduurilor agricole românești pentru producția de biocarbon reflectă viziunea noastră pentru o tranziție energetică echitabilă și sustenabilă.

Acesta este angajamentul nostru pentru Valea Jiului și pentru viitorul României: să reducem emisiile de carbon, să transformăm centrala de la Paroșeni într-o unitate 100% regenerabilă și să protejăm mediul, fără a compromite sectorul forestier.

Alăturați-vă Ministerului Energiei în această călătorie către un viitor mai curat și mai sustenabil. Împreună vom transforma Valea Jiului și vom scrie o nouă pagină pentru România Viitorului!”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare