sursa foto:  caleaeuropeana.ro

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Este prima investiţie majoră din ultimii 15 ani

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că investiţia în centrala de cogenerare CET Titan este prima majoră din ultimii 15 ani. 

Potrivit unui comunicat de preasă transmis, luni, de Ministerul Energiei, centrala de cogenerare CET Titan intră în linie dreaptă. Titan Power SA este firma responsabilă pentru implementarea proiectului ”Centralei electrice de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă” pe terenul CET Titan Bucureşti, având o capacitate instalată de până la 50 de MWe.

”Această centrală va fi echipată cu cinci grupuri motor-generator, care vor utiliza atât gaz metan, cât şi amestecuri cu hidrogen, oferind astfel cea mai modernă şi automatizată soluţie pentru sistemul de termoficare din Capitală”, arată sursa citată.

Pentru proiectul ”Centralei electrice de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă” au fost deja parcurse etapele: Studiu de Fezabilitate, Studiul de Racordare la RED, obţinerea tuturor avizelor conform Certificatului de Urbanism (CU), inclusiv Acordul Tehnic de Racordare (ATR) pentru conectarea la reţea.

Reprezentanţii ministerului afirmă că Titan Power a început acum faza de autorizare a lucrărilor de demolare şi construcţie în vederea pregătirii pentru achiziţionarea lucrărilor la Centrala Electrică de Termoficare – CET Titan Bucureşti.

”Este prima investiţie majoră din ultimii 15 ani pentru producerea agentului termic în Bucureşti. Anul viitor se împlinesc 10 ani de cât fostul CET din Titan a fost tăiat la fier vechi. Acum venim cu un proiect modern, la cele mai noi standarde, care va furniza căldură şi apă caldă pentru cartierele Titan şi Pantelimon, dar şi energie electrică. Asta înseamnă îmbunătăţirea serviciului public de termoficare pentru Capitală”, arată ministrul Sebastian Burduja.

El subliniază că, de la începutul mandatului de ministru, a dinamizat investiţiile care ţin de Ministerul Energiei, inclusiv pentru Bucureşti.

”Prin ceea ce facem la Titan Power şi la Elcen, companii din portofoliul Ministerului Energiei, prioritizăm confortul bucureştenilor, la nivelul unei Capitale europene din 2023. Nu este însă suficient, iar efectele se vor simţi mai ales atunci când Primăria Generală va reabilita cu adevărat sistemul de conducte prin care agentul termic ajunge efectiv în casele bucureştenilor. Încă avem pierderi imense în sistem, peste 1.500 de tone de apă fierbinte în fiecare oră, ceea ce înseamnă costuri mari la întreţinere pentru cetăţenii Capitalei. Din păcate, doar 2 km de reţea au fost reabilitaţi pe fonduri europene în ultimii trei ani de zile – o mare dezamăgire. Lucrăm şi la alte proiecte la Ministerul Energiei şi ELCEN, inclusiv folosirea energiei geotermale pentru sistemul de termoficare al Bucureştiului. Dacă Oradea a reuşit să facă asta, trebuie să reuşim şi noi, cu toate resursele aflate la dispoziţie”, adaugă Burduja.

După obţinerea ultimelor documente necesare (Autorizaţie de Desfiinţare / Autorizaţie de Construire), care vor fi finalizate în anul 2024, se va trece la etapa de achiziţie a lucrărilor, procurarea echipamentelor, edificare, ulterior, la calificarea şi obţinerea Procesului-Verbal de Finalizare (PIF) a centralei. Aceste ultime etape sunt planificate pentru sfârşitul anului 2026.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare