sursa foto:  facebook

Ministrul Finanţelor, despre măsurile fiscale: În funcție de cum va evolua sustenabilitatea financiară a României, vom mai ajusta aceste măsuri

După ce se va vedea care este impactul bugetar al măsurilor fiscale anunţate, în funcţie de cum va evolua partea de sustenabilitate financiară a României, ar mai putea fi ajustate aceste măsuri, a transmis marți Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș.

 

 

„Dacă luăm în calcul şi partea de reducere de cheltuieli, aşa cum arată acum în forma aceasta, dacă luăm în calcul şi partea de evaziune fiscală, sunt 22 de miliarde lei”, a spus Boloş după ce a fost întrebat care ar fi veniturile care ar putea rezulta în total în 2024 în urma aplicării tuturor măsurilor.

Chestionat dacă aceste venituri ar fi mult sub estimările iniţiale, ministrul a explicat că acest lucru era de aşteptat, deoarece s-a „încercat o abordare care să protejeze populaţia şi mediul de afaceri”.

Ministerul Finanțelor a publicat Proiectul de lege privind noile măsuri fiscale: ‘Impozit suplimentar de 1% pentru bănci, impozit pe cifra de afaceri, facilitățile pentru angajații din IT și construcții, eliminate’

„Era de aşteptat, de vreme ce tot am mai renunţat la aceste măsuri şi am încercat să avem o abordare care să protejeze populaţia şi mediul de afaceri, încercăm în această etapă ca să vedem impactul bugetar al măsurilor pe care le-am afişat şi, sigur, acestea fiind agreate în coaliţie, în funcţie de cumva evolua partea de sustenabilitate financiară a României, vom mai ajusta aceste măsuri, dacă va fi cazul”, a adăugat Marcel Boloş.

Întrebat dacă ar putea să fie luate şi alte măsuri, ministrul a spus: „Am spus că dacă avem o colectare corespunzătoare şi avem o cheltuire a banilor responsabilă, este posibil fie să ţinem sub control deficitul bugetar şi să se vadă că am intrat într-o zonă de sustenabilitate şi de stabilitate pentru deficitul bugetar, fie vedem la momentul respectiv ce tipuri de măsuri vom mai putea lua, dar este prematur să ne pronunţăm”.

Legat de încadrarea în deficitul bugetar, ministrul Boloş a menţionat că sunt discuţii cu Comisia Europeană.

„Să nu uităm că suntem în discuţii cu Comisia Europeană pentru ca să ne ajustăm traiectoria de deficit bugetar. Noi facem în aceste zile simulări care rezultă din proiectul de lege pe care l-am menţionat şi, în funcţie de aceste simulări şi de felul în care vom conveni cu Comisia Europeană, vă vom anunţa din timp care va fi traiectoria de deficit bugetar. Un lucru este foarte cert, este că trebuie să fim foarte realişti cu aceste măsuri pe care noi le adoptăm, care am spus că sunt cele care protejează populaţia şi mediul de afaceri, raportat la problema pe care noi o avem de deficit bugetar şi în acest context discutăm de ceea ce înseamnă sustenabilitatea financiară a României pe termen lung”, a mai explicat Boloş.

Potrivit ministrului, nu există riscul ca România să depăşească un deficit de 5,5% din PIB.

„Noi, în acest an, dacă legea este aprobată, atunci şi vom obţine venituri suplimentare la buget, dar noi mizăm pe două lucruri importante: unul este cel legat de controlul cheltuielilor în perioada următoare şi ştiţi bine că în fiecare lună aprobăm limite ale cheltuielilor pe care le putem efectua din bugetul de stat, pe de o parte, şi, pe de altă parte în fiecare lună încercăm să monitorizăm încasările şi să reducem gapul dintre veniturile planificate şi cele realizate. Ăsta este un efort pe care îl facem. Nu există acest risc de a depăşi 5,5% din PIB”, a mai spus Boloş.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnirile cu parlamentarii UDMR şi minorităţilor naţionale pe tema măsurilor fiscale.

Ministerul Finanţelor a publicat marţi proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung pentru care Guvernul intenţionează să îşi angajeze răspunderea în Parlament, transmite AGERPRES

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare