lemn

sursa foto:  timponline.ro

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: ‘Avem nevoie de investiții substanțiale în domeniul forestier pentru a proteja pădurile României și a asigura dezvoltarea durabilă a acestui sector’

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă, joi seară, că avem nevoie de investiţii substanţiale în domeniul forestier pentru a proteja pădurile României şi a asigura dezvoltarea durabilă în acest sector, iar pentru că fondurile din Planul Naţional Strategic sunt insuficiente se caută soluţii cu ministrul Petre Daea.

”Cu toţii ştim că fondurile din Planul Naţional Strategic (PNS) privind Politica Agricolă Comună pentru domeniul forestier sunt insuficiente. Tocmai de aceea, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, căutăm soluţii pentru a compensa acest sector printr-o schemă de ajutor de stat”, a transmis, joi seară, ministrul Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, ”avem nevoie de investiţii substanţiale în domeniul forestier pentru a proteja pădurile României şi a asigura dezvoltarea durabilă a acestui sector”.

”Totodată, am primit asigurări că vor fi reintroduse în PNS măsurile de protecţie a speciilor şi vor fi suplimentate fondurile pentru investiţiile forestiere. Agricultura va fi sectorul cel mai afectat de schimbările climatice”, a mai transmis ministrul Mediului.

Acesta a precizat că, în cadrul întâlnirii, a subliniat că Strategia Naţională împotriva deşertificării şi a degradării terenurilor, aflată în curs de elaborare, trebuie să propună soluţii concrete, pe baza cărora să fie implementate măsuri de finanţare în acest domeniu.

”Din PNRR am început amenajarea acumulărilor permanente şi nepermanente pentru a îmbunătăţi situaţia din bazinele hidrografice şi avem un plan de împăduriri de 56.000 ha. În cadrul întâlnirii cu ministrul Daea, am stabilit că vom lucra împreună pentru a găsi soluţii pentru dezvoltarea pisciculturii, atât în apele interioare, cât şi în zona maritimă”, a mai transmis ministrul Mediului.

Tanczos Barna a afirmat că ”mediul înconjurător nu poate fi protejat fără contribuţia agriculturii, la fel cum agricultura sustenabilă nu poate fi concepută fără protejarea naturii”. 

”Avem o colaborare bună cu ministrul agriculturii, Petre Daea şi împreună căutăm soluţii pentru protecţia mediului şi nevoile sectorului agricol”, a adăugat ministrul, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare