Violeta Alexandru

Ministrul Muncii o atacă dur pe Olguța Vasilescu:’Pentru că s-a adus în discuție prostia, să facem câteva precizări, așa, ca pentru proști’

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a reacționat dur după ce Olguța Vasilescu a acuzat-o că va modifica hotărârea de guvern privind reorganizarea ministerului.

„Ieri a sărit din baie cu o postare Vasilescu ot PRM să mă acuze că aș modifica HGul de organizare al MMPS astfel încât să desemnez “fară concurs” atașații pe probleme de muncă și sociale din cadrul misiunilor diplomatice (despre ei, despre cum taie frunză la câini și cum au fost parașutați inclusiv realizatori TV direct în Dubai, cu altă ocazie).

Pentru că s-a adus în discuție prostia, să facem câteva precizări, așa, ca pentru proști:
1️⃣ Articolul respectiv NU este propus de mine. Noi nu modificăm NIMIC. Acel articol e de pe vremea, și a fost semnat chiar de #prostiaPRM (dovada actul semnat chiar de ea în 2017, vedeți paginile scanate de atunci).
2️⃣ Dacă #prostiaPRM făcea un efort, își aducea aminte că această precizare NU exclude concursul. Ba din contră, mereu s-au organizat concursuri pentru aceste posturi. Sigur, înțeleg din minister că la concursuri ieșea cam cine trebuie, oamenii din minister au început să vorbească, cu toată teroarea și amenințările făcute asupra lor să tacă, nu se mai tem că prostia se mai poate întoarce în minister să le facă ceva.
3️⃣ Într-un final, când prietenii din minister i-au atras atenția că bate câmpii, într-un gest penibil, a șters postarea, dar o avem aici în captură”, este reacția virulentă a ministrului Muncii Violeta Alexandru.

 

Vezi și: Vești bune- Apare un nou serviciu pentru cei care dețin carduri

Lovitură pentru un lider PSD-I se cere demisia

Schimbări în Legea Pensiilor- Cine sunt cei vizați

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare