Ministrul Muncii a participat la dezbaterea cu tema "Dezvoltarea economică, socială și culturală a zonelor rurale din România" organizată de Confederația Sindicală Națională Meridian și Federația Agro Propact, la care au mai fost prezenți ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, și europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.
Lia Olguța Vasilescu, a declarat, vineri, că România se confruntă cu un deficit foarte mare de piața muncii în sectoare precum IT, sănătate, construcții și agricultura, iar românii care au plecat să muncească în afară, mulți dintre ei chiar în aceste domenii, trebuie atrași înapoi, mai ales a celor care lucrează în mediul rural.
"O situație care devine din ce în ce mai îngrijorătoare (...) este aceea că în ultimii ani vorbim despre un deficit foarte mare pe piața muncii din România în ceea ce privește câteva sectoare: IT-ul, construcțiile și agricultura. Dacă mâine sunt 12.000 de absolvenți de IT ei vor fi imediat absorbiți de piață în următoarea săptămână; medicii — scoatem posturi de medici la concurs și nu se prezintă nimeni, sau oricum pe 10 locuri se prezintă un singur candidat; piața de construcții, unde problema foarte mare va veni anul viitor (...) când va intra în funcțiune PNDL-ul II, care înseamnă o sumă de aproximativ 30 de miliarde de lei, bani pe care îi vor gestiona toate localitățile și în special cele din mediul rural, pentru că banii merg acolo, către proiecte de apă, de canalizare, de școli, de grădinițe, dispensare ș.a.m.d., dar vom avea o problemă cu forța de muncă în construcții și abia anul viitor o să ne dăm seama cât de gravă este această situație. Anul acesta, din ianuarie până acum, avem 20.000 de locuri de muncă în plus în construcții, dar cererea este mult mai mare și ajung la al patrulea sector foarte important unde este un deficit foarte mare de forță de muncă, cel din agricultură", a spus Lia Olguța Vasilescu la Pitești.
Vezi și Gest uluitor făcut de Catena: Ce a apărut în geamul farmaciilor, după moartea Stelei Popescu
Ministrul Muncii a precizat că România trebuie găsească soluții pentru a rezolva problema deficitului de forță de muncă, iar una dintre acestea ar fi atragerea românilor plecați înapoi în țară.
"Românii care au plecat în afara granițelor lucrează în special în aceste sectoare (...) în IT, mulți medici plecați, mulți plecați în construcții, mulți plecați în agricultură. Și iarăși, anul acesta ne-am dat seama, dar vom vedea și în anii următori, că va trebui să găsim soluții pentru atragerea înapoi a românilor, mai ales a celor care lucrează în mediul rural", a mai spus ministrul Muncii.
Vasilescu a mai afirmat că pentru rezolvarea problemei forței de muncă, Guvernul a inițiat mai multe proiecte, iar în acest sens luna trecută a trimis Parlamentului un proiect de lege redactat de Guvern care se referă la agențiile de mediere între cererea și oferta de muncă în mediul rural, s-a extins perioada în care zilierii pot să lucreze pentru același beneficiar, de la 90 la 180 de zile, iar de anul viitor va veni și cu o strategie separată în ceea ce privește locurile de muncă, cu un proiect pe care l-a inițiat la Craiova când era primar — bursa locurilor de muncă a primăriei.
Vezi și Lovitură pentru mii de pensionari! Din ce motiv STATUL le cere banii înapoi
"Bursa locurilor de muncă a primăriei a funcționat foarte bine. Mi-am dat seama după zeci de audiențe ținute în primărie, că oamenii veneau să întrebe unde să se ducă să lucreze. Și le spuneam: ok, dar la AJOFM sunt locurile de muncă prezentate, se fac tot felul de burse de locuri de muncă. Oamenii știu că trebuie să întrebe primarul. În mediul rural acest lucru este chiar mult mai accesat decât în orice oraș din România. Oamenii țin legătura cu primarul. Și atunci ne-am gândit că această bursă a locurilor de muncă să aibă legătură și cu primăria, cu comunitatea locală, și mai ales este valabil pentru românii care au plecat în străinătate și care vor să se întoarcă să lucreze și în loc să acceseze site-ul AJOFM-ului care se referă la întreg județul este cel mai bine să știe exact în localitatea lor de domiciliu ce se întâmplă, ce locuri de muncă sunt disponibile și îi așteaptă. Tot ca să preîntâmpinăm migrația românilor anul acesta am mai făcut un lucru importat, anume am subvenționat chiria și plata utilităților pentru cei care își găsesc un loc de muncă la 50 de kilometri de localitatea de domiciliu", a mai spus ministrul Muncii la Pitești.
Vezi și EXCLUSIV! Adevărul despre „luptătorul ISIS” naturalizat de România! Cum a fost posibil și ce spune SRI
Ministrul Muncii trage un semnal de alarmă: Care este cea mai mare problemă a României la ora actuală
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20 sepEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

07:00Sport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

20 sepSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

20 sepEntertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

20 sepSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

20 sepEntertainment
Se vinde satul Hobbit din România. Întreaga proprietate are un potențial turistic uriaș și costă cât un penthouse modest

09:00Economie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

11:30Economie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

20 sepEconomie
Piața exporturilor paralele de mașini despre care nu se vorbește. Schemele pe care le fac străinii cu vehiculele produse la noi în țară
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR: Euro, dolar și liră sterlină la cotația zilei

06:30Horoscop
Horoscop financiar 21 septembrie 2026. Previziuni complete pentru toate zodiile

20 sepHoroscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie



