Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Timişoara, că epidemia de rujeolă este o consecinţă a acumulării unei cohorte, adică a unui număr mare de copii care nu sunt vaccinaţi, nu sunt protejaţi şi măsurile de sănătate publică sunt recomandate atât de Centrul European de control al bolilor şi OMS.
Ministrul Sănătăţii a declarat că această declarare pentru o perioadă limitată sper a acestei situaţii de transmitere epidemică a rujeolei, în numeroase judeţe ale ţării, are ca şi consecinţă posibilitatea de a efectua o doză suplimentară de vaccin rubeola- rujeola-oreion, este un trivaccin, la copii cu vârsta între 9 şi 11 luni, de recuperare a restanţierilor, adică cei care fie nu au făcut deloc sau au făcut doar o doză.
”Această situaţie a apărut din cauza reducerii acoperirii vaccinale la nivel naţional, doar 78 % pentru prima doză, 62 % pentru doza a 2-a de vaccin rubeola rujeola oreion, este o consecinţă a acumulării unei cohorte, adică a unui număr mare de copii care nu sunt vaccinaţi, nu sunt protejaţi”, a mai spus Rafila, precizând că lucrul acesta s-a întâmplat şi în alte ţări, nu este unic pentru România.
Ministrul Sănătăţi a precizat că măsurile de sănătate publică sunt măsuri recomandate atât de Centrul European de control al bolilor şi Organizaţia Mondială a sănătăţii, pentru reducerea consecinţelor unei răspândiri epidemice a rujeolei.
Există o ţintă de eliminare a acestei boli ca şi problemă de sănătate publică, la nivel global”, a mai spus Alexandru Rafila.
Despre riscul de apariţie şi a altor boli, pe fondul scăderii vaccinării, ministrul a arătat că ”vaccinurile sunt victima propriului succes”.
”Prin vaccinare şi a mea, a dumneavoastră, a copiilor dumneavoastră, multe dintre bolile pe care de care am auzit dar nu le-am mai văzut, am auzit de difterie, eu personal nu am văzut niciun caz de difterie, am auzit de poliomielită, nu am văzut niciun caz de poliomielită, am văzut e adevărat oameni care aveau sechele de poliomielită, adică consecinţele infecţiei, dar toate aceste boli care aparent au dispărut se numesc în pericol de reemergenţă adică de reapariţie, pentru că odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei acestor boli. Mai apar cazuri sporadice în diverse ţări, mai ales din import dar nu trebuie să lăsăm garda jos pentru că orice caz ar apărea într-o ţară, în cazul în care populaţia nu este vaccinată, poate să ducă la răspândirea bolii şi nu ne dorim niciun fel acest lucru. Gândiţi-vă că avem la frontieră un război şi acolo, în Ucraina sunt probleme cu siguranţă legate de acoperirea vaccinală şi trebuie să facem în aşa fel încât copiii din România să fie protejaţi”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii: Această situaţie a apărut din cauza reducerii acoperirii vaccinale la nivel naţional
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

03 noiSocial
Toți românii cu carduri de sănătate trebuie să știe. Se întâmplă în noiembrie, ce a anunțat CNAS

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

03 noiPolitica
Luca Niculescu vrea să evite noi taxe în 2027. Majorarea celor existente nu este exclusă

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



