sursa foto:  bucurestifm.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Încă un pas pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Făgăraş! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1

A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1 al autostrăzii Sibiu-Făgăraş, parte a 13, Boiţa- Avrig-Mârşa, cu o lungime de circa 14 kilometri, a transmis vineri Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, subliniind faptul că valoarea contractului este de 1,89 de miliarde de lei.

 

 

”Încă un pas pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Făgăraş, parte a A13! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1, Boiţa- Avrig- Mârşa (DJ105G) în lungime de 14,25 km”, a arătat Grindeanu, vineri, într-o postare pe Facebook.

Constructorul turc – Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. – are la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Valoarea contractului, finanţat din Programul Transport, este de 1,89 miliarde lei fără TVA.

”În cadrul acestui contract, antreprenorul va trebui să construiască 6 viaducte şi 17 poduri – printre care un viaduct în lungime de 911 m, de o complexitate tehnică ridicată. Mai exact: Viaductul Nod Boiţa pe breteaua 3 peste DN 7, breteaua 1 şi breteaua provizorie de descarcăre în DN7. Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi după soluţionarea acestora, dacă vor exista”, a adăugat Grindeanu.

El a menţionat că în prezent sunt semnate contracte pentru proiectarea şi execuţia primilor 39,47 km ai autostrăzii Sibiu-Făgăraş, astfel: Tronsonul 3: Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B) (17,61 km), Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraş (16,26 km) şi drum de legătură cu DN1 (5,6 km).

Potrivit ministrului, în fază finală de evaluare sunt şi ofertele pentru desemnarea câştigătorului contractului pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2, Avrig-Mârşa (DJ105G) – Arpaşu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km.

Autostrada Sibiu-Făgăraş (cu o lungime de 68,04 km) este una dintre secţiunile A13 care va face legătura dintre Sibiu şi Bacău, în lungime de aproximativ 297 km, scrie news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare