monica anisie

sursa foto:  stiriedu.ro

Monica Anisie anunță marile reușite de la preluarea mandatului de ministru: ‘Erau peste 5.000 de clădiri care nu aveau conexiune la internet, iar acum au mai rămas circa 2.200’

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat în cadrul unui eveniment că atunci când a preluat mandatul digitalizarea educației nu exista și erau peste 5.000 de clădiri fără conexiune la internet, iar acum au mai rămas circa 2.200.

„La momentul la care am preluat mandatul de ministru, am preluat Ministerul Educaţiei şi Cercetării, această digitalizare a educaţiei pot spune că nu exista. Erau peste 5.000 de clădiri care nu aveau conexiune la internet, iar acum circa 2.200 de clădiri din cele peste 28.000 existente la nivelul întregii ţării au mai rămas fără acces la internet. În luna septembrie, în urma unui memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, între Guvernul României şi operatori, s-au conectat la internet 2.800 de clădiri”, a afirmat, luni, Monica Anisie, la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică privind elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei.

Ea a spus că au fost mii de profesori formaţi în această perioadă pentru a avea competenţe digitale. 

„În toată această perioadă peste 90.000 de profesori au fost formaţi pentru a avea competenţe digitale, au fost formaţi prin cursurile organizate de către Casa Corpului Didactic, iar 180.000 de profesori au fost formaţi prin cursurile acreditate de către Ministerul Edeucaţiei şi Cercetării, au fost formaţi de către alţi furnizori de formare sau prin proiectul pe care MEC l-a dezvoltat”, a explicat ministrul Educaţiei.

Anisie a precizat că, dacă în primăvară 250.000 de elevi nu aveau niciun echipament electronic, acum numărul acestora s-a redus. 

„Am descoperit că peste 250.000 de elevi nu au niciun echipament electronic şi am iniţiat în Guvern solicitarea de a avea o sumă alocată pentru a achiziţiona dispozitivele electronice necesare. Numărul acestor copii s-a redus odată cu intrarea a parte dintre tabletele achiziţionate pentru licitaţiile organizate de către ONAC, dar şi prin achiziţiile pe care autorităţile publice locale le-au realizat”, a declarat Anisie.
Ea a precizat că în perioada 2010-2019 bugetul pentru investiţii în digitalizare al Ministerul Educaţiei a fost zero, informează news.ro.

Citește și:

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare