Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justitie a anunțat vineri că în dosarul în care Laura Codruța Kovesi este cercetată pentru fapte care au legatură cu aducerea în țară a lui Nicolae Popa.
Într-o intervenție telefonică televizată la Antena 3 Nicolae Popa pare că se bucură de aceste demersuri ale Secției. Ba mai mult Popa susține că se așteaptă ca și alte persoane să fie anchetate.
„Cred cu tărie că toate abuzurile făcute de acest regim toxic trebuie să înceteze, iar reprezentanții săi de frunte - cum este doamna Kovesi, pentru început- să plătească pentru fărădelegile făcute în ultimii 12-14 ani. Mai cred că înțelepciunea populară românească are un proverb: ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Minciuna are picioare scurte. După plată și răsplată. Roata se învârtește. Cine se aseamnănă se adună. Cine seamănă vânt culege furtună. Ar mai fi. Creștinește se spune că nu e bine să te bucuri de răul altuia: eu sunt ateu”, a spus Nicolae Popa, în direct la Antena 3 în emisiunea realizată de Răzvan Dumitrescu. „Mă aștept și la alte personaje în acest dosar: implicarea directă a domnului Traian Băsescu este notorie; toți cei care au participat la comisia regatorie în avionul cu care am fost extrădat eu cred că trebuie să răspundă”, a conchis Popa.
Citește și:
EXCLUSIV Am aflat! Câți bani scoate Liviu Dragnea din buzunar, pentru a-i plăti Irinei Tănase spitalizarea
Atenție! Legea a trecut! Ce se va întâmpla cu ajutorul de deces în 2019
ANAF schimbă tactica! Vești extraordinare pentru acești români
Nicolae Popa aruncă bomba! Cine ar fi implicat în dosarul Laurei Codruța Kovesi
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



