Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a semnat autorizaţia de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon), secţiunea Eroilor - Piaţa Iancului.
Durata de execuţie este de 6 luni de la începerea efectivă a lucrărilor.
„Am semnat autorizaţia de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou «Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon), secţiunea Eroilor - Piaţa Iancului, cu 6 staţii şi interstaţii aferente, 5,2 km».
Determinarea structurii solului va fi realizată exclusiv pe trotuare sau zone verzi. Astfel, lucrările de investigaţii geotehnice se vor executa de către Metrorex în interiorul ariei cuprinse între zonele protejate, parcelări protejate, monumente istorice: bd. Elisabeta - Kogălniceanu, bd. Carol, bd. Magheru, bd. Brătianu, Parcul Cişmigiu, str. Jean-Louis Calderon - Polonă, str. Vasile Lascăr, bd. Hristo Botev, Calea Moşilor, str. Traian, Calea Victoriei, Vatra Luminoasă”, a arătat Nicuşor Dan, joi, într-o postare pe Facebook.
Durata de execuţie prevăzută în autorizaţie este de 6 luni, fiind calculată de la data începerii efective a lucrărilor, conform News.ro.
Magistrala 5 va face legătura între cartierele Drumul Taberei şi Pantelimon şi este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, Iancului – Pantelimon, a menţionat primarul general.
Nicușor Dan vine cu vești bune! Încep lucrările pentru linia de metrou Eroilor - Piața Iancului
Trending

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



